Colecţii cu specific local

Sau cum am devenit scriitor

Un oraş înseamnă oamenii pe care îi cunoşti, cu care trăieşti împreună, cu care împarţi bucurii, sentimente, cu care te baţi, te lupţi pentru existenţă, cu care treci prin întâmplări şi păţanii. Restul este zonă de deşert sau junglă neexplorată. Nici Clujul nu face excepţie de la aceasta regulă. Vecinul de palier de bloc, pe care îl ştiu din vedere de 20 de ani şi pe care doar îl salut, zilnic, este un necunoscut pentru mine. Dar printre cei cunoscuţi, de departe, cei mai interesanţi sunt colecţionarii. Totdeauna pasionaţi de obiectul colecţiei lor, de la medicii, avocaţii si bancherii care îşi permit să adune în mod discret în vilele lor din Andrei Mureşanu, din Făget, sau de la Beliş, tablouri de patrimoniu sau viori celebre, până la pensionarii care tranzacţionează cu ardoare la clubul filateliştilor un timbru de câţiva bănuţi, de parcă ar fi un Cap de Bour, sau colecţionarul de autografe care îţi arată

triumfător ultimele sale achiziţii, un xerox după o scrisoare a lui Napoleon, un autograf a lui Jean Marais, sau Madonna, sau o semnătură în original a primarului de Cluj şi îţi şopteşte pe un ton misterios să iţi faci şi tu rost de una, căci în curând ii va creşte

valoarea ...Acestea sunt colecţii prea obişnuite şi în mod sigur aţi mai auzit despre ele. Nici eu nu am scăpat de virusul colecţionarului. După încercări neconcludente cu colecţii clasice, de timbre, monede, ursuleţi, cartele de telefon şi cutii de chibrite, am găsit un domeniu virgin. Colecţionez întâmplări, personale şi ale altora, banale, stranii, comice, dramatice, tragice, vesele, extraordinare. O zi fără o piesă nouă în colecţie, este o zi

tristă . Uneori mă mai ajută şi noaptea. Noaptea mi se întâmplă să aud voci, nu vă

speriaţi, nu din acelea care se tratează cu Plegomazin, ci vocile din blocul în care locuiesc. Dacă e linişte, pe la ora două noaptea, pot să aud, fără prea mare efort din partea mea, condusă de ţevile de încălzire centrală, o voce feminină, în registru vocal de operetă clasică,… " nu o să te iert niciodată, că ai adus acasă păduchi laţi ". Probabil nu cunoaşteţi faptul că aceste vietăţii prietenoase preferă zonele păroase ale abdomenului. Presupun că domnul ce participă la acest dialog nocturn este şi el un colecţionar, cu o anumită predilecţie, nu foarte original, de altfel. Am citit în Paris Match că unul din membrii familiei Rotschild are o colecţie celebră, de purici sau păduchi, în spirt. Am impresia că motivul originar al acestei colecţii a fost o nostalgie după trecute vremuri medievale cand ramura mai săracă a familiei colecţiona exemplare vii. O colecţie de purici vii a realizat şi un cunoscut de al meu din Cluj ,într-o cutie de chibrituri, când era student, în cămin, şi le-a dat drumul, flămânzi, din balconul cinematografului din clădirea Casei Armatei la o reprezentaţie cu filmul " Am văzut ţigani fericiţi ".Cel mai ciudat colecţionar pe care l-am cunoscut, reuşise, spune el, să facă o colecţie de fantome, tot în vremea studenţiei. Pentru acesta a mers de mai multe ori, la miezul nopţii, cu nişte prieteni, băieţi şi fete, nu mulţi, în clopotniţa nesupravegheată a unei biserici din Mănăştur şi au citit, la strălucirea unei lumânări, din Bacovia, poezia cu " ....şi funerar veşmânt.....şi scârţâiau coroanele de plumb..." .Prietenii nu au rezistat la şocul cultural, şi s-au retras, dar el a reuşit să facă o colecţie frumoasă, trei sau patru fantome, se pare, pe care le ţinea într-un clasor, închis într- un portmoneu de piele. A trebuit sa renunţe la colecţie, pentru că, de cele mai multe ori, când dorea să o prezinte cuiva, persoana devenea palidă, şi îl ruga să nu deschidă clasorul, aşa ca l-a vândut printr-o consignaţie, fără să precizeze vânzătoarei ce conţine. Acum este om de afaceri prosper, cu o familie frumoasă. Am dat întâmplător de o altă colecţie neobişnuită, pe care am văzut-o cu ochii mei, de data aceasta. Vizitând o cunoştiintă, cu care trebuia să rezolv o problemă profesională, o doamnă mai vârstă, fostă avocată, care locuia cu fiul ei, ambele persoane foarte respectabile de altfel, am bătut la uşa lor într-o dimineaţă, am încercat clanţa, şi am constatat că uşa rămăsese descuiată din greşeală peste noapte. Am intrat în hol, gândindu-mă că, dacă gazdele nu s -au sculat încă, să îmi fac simţită într- un fel prezenţa, iar apoi să îmi cer scuze şi să mă retrag, după ce i-aş fi atenţionat să îşi închidă uşa cu cheia. Am pătruns în coridor şi am descoperit prin uşa întredeschisă a bucătăriei, motivul unui miros greu pe care îl simţisem, ori de câte ori îi vizitam . Persoanele colecţionau în mici pungi de plastic transparente, depozitate în straturi ordonate suprapuse, în bucătăria golită de mobilier, gunoiul menajer.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤