Hoinar prin lume cu Marika

Telenovela de sâmbătă seara

...iar la despărţire , în timp ce se strecura în viteză pe sub gardul de fier din staţia de tramvai din gara Cluj, să prindă ultima maşină care doar înlocuia tramvaiul 101, dar se plimba totuşi pe şine să o recunoască lumea, că ea nu-i maşină ci de fapt ea e tramvai, du-te iute ce mai stai.... fiind sâmbătă la ora 22.40, cu un ton satisfăcut şi un zâmbet zglobiu care sugera că i-a priit plimbarea şi că este în stare să reia totul de la capăt , cu prima ocazie, Maudlene mi-a şoptit că ...dar să nu anticipăm...ca să nu comitem un scurt circuit literar, de lipsă de subiect... să se interpreteze că nu aş avea ce povesti...

...ultima discuţie telefonică cu dta m-a băgat la idei... pozitive de altfel... şi intrând Maudlene…o chiamă Marika, pronunţati, Moriko, ca în maghiară, dar ea susţine că se pronunţă Maudlene...într-o sesiune grea....ca să nu rămână dl Goe repetent şi anul acesta...mi-am a zis că, dacă pot, să îi ofer dacă pot, o mică vacanţă de 2-3 zile, să poată învăţa apoi mai uşor... şi am invitat-o…păi , unde se poate relaxa cineva din nordvest decât în sudvest , da, în " sudul tainic unde soarele voios pătrunde, bronzul formelor rotunde stingherite de veşmânt..", în sudvest...nu 3 sud est... şi aşa trebuia să vizitez nişte rude...ea zis că bani...canci...lovele pauză...eu am spus că se suportă din fonduri şpeţiale pentru acţiuni de comando ddp, adică, desant, diversiune, paraşutare...doar să nu îi deranjez eu programul de studiu...ea a spus ca şi aşa nu are chef să se apuce imediat de învăţat...

...iar la despărţire , în timp ce se strecura în viteză pe sub gardul de fier din staţia de tramvai din gara Cluj, să prindă ultima maşină care doar înlocuia tramvaiul 101, dar se plimba totuşi pe shine să o recunoască lumea, că ea nu e maşină ci tramvai, du-te iute ce mai stai, fiind sâmbată la ora 22.40, cu un ton satisfacut şi un zâmbet zglobiu care sugera că i-a priit plimbarea si că este în stare să reia totul...

...dar, să nu anticipăm...

...şi bineînţeles cel mai bine m-am distrat la templul dnei ***. Dânsa a creat o firmă de comă, axată pe show business, care acum o conduce fiul ei,Dl *** care e un tip haios de tot...mie mi-a plăcut de el...face economii.... umbla într-un tee shirt de 2 euro din ajutoare şi nu serveşte frizer, de când s-a scumpit, de după revoluţie...ne-a pus casete cu muzică pop...eu nu ştiu ce se tot fasolea pe ele o tipă.... că, după ce am tot numărat cuvântul iubire şi am ajuns la cifra 352, am adormit şi m-a trezit dl la sfârşit... că zicea să nu ne mai smiorcăim atâta şi să nu mai sforăim în sală...avea el şi un fix cu lumina...apoi tot zicea ceva cu organele sexuale şi genitale...zicea că se bagă în ele...aşa că cred că am înţeles până în final de ce zicea la început să închidem ochii, cred că se şmotocea în faţă cu o gagică din Hermanstadt, de acea a pus muzica tare....dar casetele erau bune...şi staţia de sunet avea boxe meseriaşe, profesioniste... doar că tipa care povestea pe ele...se tot lamenta...cred că era masochistă...se tot plângea că ea toată viaţa s-a gândit numai la treaba aia...dar oamenii n-a înţeles-o....că a dat în viaţa ei numai de perverşi şi şmecheri....care şi-a bătut joc de ea...aşa că şi post mortem ea tot iubeşte şi iubeşte...ce mai...a fost show-ul secolului... eu mi-am zis că nu mai dau pe aici...că mi-am făcut suma...că nu mai simt nevoia...că pentru mine a fost prea mult...şi era totul pe d-a fecea, nu trebuia sa ieşi cu nimic la genitiv, nu trebuia să zornăieşti mangoţii...şi afară în curte era o dugheană din tabla zincată în care mi s-a spus că e ceva nou , era ceva cu un bisnis cu apă minerală plată sfinţită, care vindecă chiar şi neputerinţa...şi toate alea...sau cam aşa ceva...pe urmă am observat că nu era apă în toată clădirea...nu era apă în toată clădirea...dar am văzut că unii tot intra într-o cămăruţă şi primeau o sticloanţă pe şest dacă aveau pile...în ultima zi a făcut ce a făcut Maudlene şi şi-a făcut rost de 2 litri, să îl trateze pe prietenul ei Pancho, probabil...apoi mi-a destăinuit că asta ar fi marea lor problemă în viaţa de cuplu, că ea e tînără...şi el nu înţelege că ea are 23 de ani, iar nu 40...şi de aceea nu reuseşte să adoarmă uşor seara...că e plină de energie...Eu m-am împrietenit acolo prin curte cu două matroane de vârsta mea care m-au întrebat ce caută un flăcău ca mine într-un loc ca acela, le-am spus că sunt hoinar din fire şi aveam misiune şpeţială de bodigard cu Maudlene pe 48 de ore...dar altfel totul e ok şi mă simt ca cozonacu...iar prin curte şi prin sală erau nişte statui ca nişte măgăoi, aşa de urâte, că chiar şi eu eram mai frumos ca ele, asta vi-o spun ca să vă faceţi o impresie de cât de Hieronimus Bosch si Salvator Dali arătau...care, am întrebat pe cine reprezintă şi nu am găst pe nimeni să îmi explice...şi nici ce rost aveau acolo... şi am înţeles numai pe urmă, când nişte vampete dotate tot mozoleau statuile şi am fost necăjit pentru ele şi am suferit pentru ele, că mi-am dat seama cat de dureroasă poate să fie lipsa de.

....cel mai bine am dormit...la... unde tanti Ollie care este o dulse si o scumpă, ne-a făcut rost de cazare gratuită la HAPMGHRH ( HILTON ATHENEE PALACE MARIOTT--GRADISHTE -HOLIDAY RESORT HOTEL) unde am avut la dispoziţie un apartament de 200 mp dotat cu de toate şi decorat ca o grădiniţă de copii, ceea ce de fapt şi era, fiind liberă până luni, ne-a fost pusă gratuit la dispoziţie, Tanti Ollie s-a dus să îşi aducă bagajul ca să doarmă şi ea cu noi, să nu ne fie urât acolo...numai noi doi peste noapte.... şi ne-a lăsat singuri pentru două ore... şi noi am băgat la ghiozdan botol copios, că dimineaţă ne-am grăbit să vedem capitala ( Banatu-i fruncea, şi Mehala,capitala), şi am mâncat numai o gelata la promo la Mc Donalds în Piaţa Revoluţiei...aşa ziceau că a fost oarece revo p'acolo, 'cea c-au rămas şi casete video cu toată chestia dar pe mine nu mă prea intere ...şi era un soare aşa de puternic că trebuia să trecem pe partea umbrită a bulevardului, ca să ne plimbăm pe la umbră şi bulevardele erau pline de verdeaţă şi de flori şi de fete care îşi cheltuiseră ultimii bănuţi ca să fie îmbrăcate...sau aproape dezbrăcate...după moda acestei minunate a treia primăveri a celui de-al treilea mileniu, şi toţi oamenii, toţi erau elegant îmbrăcaţi şi peste tot era curat, lună, bec, şi o atmosferă de sudvest şi Maudlene intra în toate bisericile şi se ruga la toate ciolanele si scăfârliile puse-n racle aurite, cu ormanente rococo şi cocoro, ale sfinţilor locali pe care i-a găsit pe acolo, să o ajute în sesiune şi în dragoste, şi intra în toate buticurile care erau aşa de elegante de parcă eram pe calle Serrano, sau în Barrio Salamanca, şi în jur, fetiţele vesele de la cabaret, care nu fac din amor o tragedie, sporovăiau ca nişte vrăbii în iunie, în nemţeşte, sârbeşte şi italieneşte şi presuspun că ştiau să ofteze când fac amor în toate trei limbile ...şi pe urmă am ajuns într-o piaţă şi am cumpărat căpşuni, primii din anul acesta, şi am văzut o piaţă de flori, de parcă eram în grădina raiului si Maudlene spunea să mergem să vedem şi alt centru, că capitala are mai multe...până a început să scâncească, că o dor şi pe ea picioarele, îţi dai seama cum mă dureau pe mine...şi a spus că asta nu-i excursie...să vii să te plimbi numai trei ore prin aşa oraş frumos...şi eu am promis că o să mai facem rost de motive şi vom reveni să facem afaceri, deschidem chiar o filială şi vom reveni cu avionul sa fie mai comod, şi i-am alocat şi fonduri să îşi cumpere ce doreste, şi ea şi-a cumpărat de 2 euro un coşuleţ din nuiele date cu lac de la sectorul de artizanat de la El Corte Ingles ( magazinul central din centru )...ne-am plimbat şi cu taxiul ...şi parcă emigrasem undeva în vestul estului sălbatic... şi am urmat sfatul Dlui ***, să nu ne încurcăm în amănunte, când dăm de mâncare, să fim viteji, cu tactica lui Von Clausevitz, atac frontal si fără prizonieri, şi pe urmă...Domnul, cu marea Lui milă de oameni...şi noi aşa am şi făcut, şi pe urmă, privind de pe terasă apusul de soare, am găsit nişte motive să râdem, şi am făcut o partida de râs şi de amor...sori, de umor, am vrut să spun, dar am avut un lapsus - lipsus...ştiti voi...cu Froaid ăla...cu Maudlene, cam o jumătate de oră...a sosit şi tanti Ollie care a organizat culcarea în stil Jac Chenedi pe jos, pe nişte saltele de plastic, care e un tratament bun pentru coloană, şi ne-am pus pe jos eu, Maudlene şi tanti Ollie, unul lângă altul, în această ordine, pe urmă tanti Ollie m-a trezit de câteva ori, şi m-a rugat să încerc să nu mai sforăi, eu i-am explicat că ea mă înţelege greşit, că de fapt nu mă cunoaşte bine încă, eu de fapt nu sforăi, dar aşa sunt eu, când mă simt bine, torc ca motanii, în timpul somnului, şi că savanţii nu au reuşit încă să afle de ce torc pisicile şi de ce sforăi eu, aceasta fiind încă, o taină nerezolvată a naturii...dacă a văzut că nu o scoate la capăt cu mine, a găsit într-un sertar o saltea bosumflabilă şi s-a mutat pe o masă în altă cameră...apoi s-a trezit şi s-a dus după cumpărături şi iar ne-a lăsat iar singuri...a fost tot timpul o dulse, ce mai...iar Maudlene dormea aşa de adânc că puteai să tai lemne cu drujba pe ea şi după ce terminai lemnele puteai să faci şi operaţie pe cord deschis şi cu inima oprită cu ea, că tot n-ar fi simţit nimic...eu tot încercam să o scol, că zicea ca şi-a luat un curs cu ea, ca să înveţe despre resurse inumane si managerment comparat sau cumpărat... sau aşa ceva...şi tranzacţii internaţionale, şi culturi de afaceri masculine şi feminine... şi tot felul de bazaconii din astea....ea m-a rugat să nu fiu sadic...că acum e în minivacanţă şi e în sudvest, unde aerul bun de cartier face somn...aşa că am profitat şi eu lângă ea de atmosfera liniştită... şi am mai meditat şi eu lângă ea cam un sfert oră la murirea trupului şi nemurirea sufletului...şi alte chestii din astea fumate si răsfumate...şi alte alea...şi parcă am auzit-o mormăind, că aş putea să mai merg la toaletă să mă rad, că zgâriu şi înţep....a doua zi, tanti Olie a încercat să mă bată la cap despre cum a venit pe lume fiul dnei *** ,ceva cu inseminare artificială, combinată cu Duhul Sfânt, chestii din astea, eu i-am spus că nu are sens să insistăm pe origini şi tehnici, rezultatul contează, viaţa să meargă înainte, băiatul a ieşit sănătos şi e şi norococ în vaiţă, ceea ce este mare lucru..închipuiţi-vă ,Doamne fereşte, dacă ar fi ieşit cocoşat, cu faţa strâmbă şi cu trei degete la mâna stângă şi şase la dreapta, ce şanse ar fi avut în actuala sa meserie de zeu regional...

Şi ne-am întors cu Săgeata Albastră, garnitura de tren care se numeşte aşa din cauza culorii şi ca să o poţi deosebi în mod net de Mocăniţa de Turda-Abrud, care merge doar un pic mai încet, opreşte în fiecare staţie şi are bilete la un preţ abordabil...dar ne adaptăm, că suntem ardeleni, şi am văzut multe şi am trăit şi mai multe...Dar mai are şi alte noutăţi. Nu poţi arunca sticle pe fereastră, că nu are vagon restaurant, nici măcar bufet, şi geamurile sunt închise fest, cu şuruburi, de nici nu te poţi sinucide oricând îţi vine cheful...La toaletă sunt inscripţii năstruşnice... nouă ne place curăţenia...lăsaţi locul acesta aşa cum l-aţi găsit la intrare...eu eram cu voie să mă conformez, dar mi-a fost aproape imposibil, eu pe unde trec, las în urma mea o dâră inconfundabilă de iz de usturoi, aşa mă droghez eu de dimineaţă, cu o căciulie întreagă, fantomele, microbii şi duşmanii şi orice alţi neaveniţi mă ocolesc pe o rază de doi, trei metri cel puţin... Aşa că nu m-am putut conforma sasz saszodik, dar am făcut tot efortul să mă port după regula lor, am şters chiar şi urmele trecerii mele pe acolo...Ca distracţie, cuprins în preţul biletului, am primit toate ziarele de gunoaie centrale din ultimele două zile, dar dacă le citeşti pe toate deodată te alegi cu durere de cap, după ce afli toate năzbâtiile şi distracţiile lor bolnave...cum a tăiat-o în bucăţi şi apoi a pus-o în tigaie...n-o să mă credeţi...vă rog să mă iertaţi că îndrăznesc să reproduc scârbăvnicia, netrebnicia...chiar pe iubita lui mamă...nu mai continui, mi-e şi jenă, mi-e şi lehamite, mi-e şi greaţă...aşa că după primul tabloid am renunţat şi m-am uitat prin vagon...şi nici aici nu mi-a fost prea uşor...studentesele care fuseseră la mămica şi se întorceau cu sacoşele pline să le ajungă pentru o săptămînă arătau aşa de bine hrănite şi de coapte...era greu să te uiţi la ele, dacă te poţi abţine, mai bine să nu te uiţi...era una... aveaochiicacafeauaşiguracacarameaua , şi eu nu eram liber... că eram...aveam treabă...că de aş fi fost singur...aş fi fost gata de un triunghi amoros, ba chiar de un patrulater...Şi ce îţi mai rămîne de făcut în tren până e lumină pe afară, să te iuţi pe fereastră, la vaci de rasă... care întâi pasc cu spor, apoi rumegă bleguţe şi apoi se balegă plăcintă...şi privesc spre tren cu o privire…cum să zic...cum se spune...se uită ca o vacă...Şi nu spun că peisajul nu este frumos în Câmpia Tisei, cu poiene pline de maci înfloriţi, turburător de roşii pe fond verde chiar pentru un semicvasidaltonist ca mine, cu berze care stau într-un picior meditând la ce copii de oameni ar putea să aducă pe lume în acest mileniu cu avortul atât de deşănţat de liber...cu căprioare care au scăpat peste câmpii de la ultimul carnagiu de vânătoare prezidenţială... cu iepuri prolifici care trec graniţa spre Europa fără angoase, prin făgaşe ascunse, de parcă ar fi nişte minoritari de culoare, sau şpioni, mai presus, sau pe lângă, sau în umbra legii...dar este foarte periculos să te uiţi pe fereastră când călătoreşti cu trenul pe aici în luna mai...nu ştiţi ce a păţit magnatul ungur...vă spun imediat... dar mai departe citiţi pe proprie răspundere, că nu poţi să citeşti nerozii fără să te influenţeze, aşa zice Victoraş Hugo şi vă spun din experienţă,că eu m-am educat cu doxuri…n-aţi auzit de submarinul Dox…era la modă, cum este azi naveta spaţială…erau romane de acţiune şi pasiune, cel puţin aşa scria pe copertă…şi am mai citit şi Vicki Baum, şi o carte de E. Sterian, Educaţia…iar următorul cuvînt din titlu era şters cu creionul complect… era ediţia a doua, iar la început erau scrisori de la cititoare…de exemplu…m-a prins mama citind şi m-a bătut cu vătraiul de fier la fund…şi pe la pagina 50 era un desen care arăta cum se fac copii şi că trebuie să te dezbraci înainte…dar dacă vă asumaţi răspunderea , vă spun…cu magnatul ungur….când apăruse primul tren pe aici, şi să fii grof, adică conte, însemna ceva, şi la venituri şi la poziţie socială, magnatul nostru călătorea cu săgeata feroviară de pe vremea aceea, din care puteai să sari jos din mers, din primul vagon, să culegi cireşe sau pere sau struguri şi să urci din mers în ultimul...dar la clasa întâia, şi cu trenul, călătorea şi pe atunci, cine îşi putea permite, magnatul nostru, privind la câmpia care poate pe vremea aceea îi aparţinea, şi, cu alţi ochi te uiţi la ce este al tău...Când ai o anumită avere şi educaţie, şi gesturile şi gândurile ţi se potrivesc cu rangul, sunt calculate, amăsurate...nu te grăbeşti, nu te agiţi, se simte siguranţa care ţi-o oferă averea cea nu puţină...Aşa că şi privirile şi gândurile magnatului nostru erau ca şi rangul lui...aşezate... să vă expun puţin cum era îmbrăcat, nu pentru că haina l-ar face pe om să fie ceea ce este, dar rangul, cel puţin pe vremea aceea, ţi-l arăta...o cămaşă de mătase naturală, brodată şi ornată cu pietre preţioase, o jachetă din piele strâns lipită pe talie şi aceasta brodată, un dolman de husar cu găici ce amintesc de Han Tătar cel viteaz, cu blană brodată la mâneci şi la guler, o capă aruncată romantic pe un umăr, pantaloni strînşi pe pulpe şi cizme înalte peste ciorapii mătase de un alb impecabil, şi un clop...ai, mamă, soare, nici la Napoleon n-aţi văzut aşa ceva mai ceva, şi un pic rotund dar şi în trei colţuri, cu un cozoroc ascuţit, pus ştrengăreşte pe-o sprânceană, ca să se vadă de departe că domnul e vesel şi lipsit de griji...ce mai...o simfonie, ba nu, un ciardaş de culori în roşuverdenegru, şi obrazul subţire cu mustaţă se ţine, o mustaţă a la Petofi - Kosuth -Menumorut, căci amorul neţesită ştudium şi sărutarea fără mustaţă este ca marţipanul fără ciocolată , zic zău că aşa-i…Dar pe lîngă acestea toate era bine înveşmântat în fudulia lui, care, dacă o ai, e a ta, iar dacă nu, nu o poţi comanda la maestrul croitor...e drept că, că, un titlu nobiliar vechi, cu o emblemă heraldică pe care o poţi vedea şi azi pe câteva clădiri din Cluj dacă poţi dezlipi ochii de pe, şi pentru altceva, decât pentru reclamele neostoite pentru băuturi americane făcute din chimicale, înalte cât zece etaje, cu curtezane atât de dezgolite încât faza următoare ar fi numai una, să îşi răsfrângă organele intime întorcându-le pe dos...asta ajută...dar dacă ai şi câteva mii de iugăre şi destui iobagi să le grijească, unii având ei înşişi oarece agoniseală... o vacă, un porc, o curte cu orătănii, indiferent că vorbeau sau nu ungureşte sau româneşte, ba chiar îi prefera uneori pe aceştia, că aveau faima că îl fură...aşa... mai omeneşte... mai cu măsură... toate astea ajută să ai o ţinută mândră... dar nebănuit de neobişnuit... tresare din reveria lui princiară postprandială, şi vijelios se repede şi încă cu privirile aţintite înafară, să nu piardă din ochi priveliştea care l-a răscolit şi l-a făcut să îşi schimbe firul şi ritmul alene al gândului, cu mâna dreaptă se atârnă de semnalul de alarmă şi se dezlănţuie vacarmul de care aţi mai auzit... sirena de pe locomotivă urlă a morţiu, vagoanele îşi ciocnesc tampoanele unele de altele în efortul de a asculta de forţarea frânelor... bagajele neasigurate cad în capul călătorilor, doamnele sensibile leşină şi trebuie trezite cu săruri de amoniu băgate sub nas de către însoţitorii lor, doar magnatul nostru, cel ce a declanşat evenimentul, coboară ţanţoş, fără grabă şi fudul nevoie mare, din tren şi se îndreaptă cu pas maiestuos, către o ţărăncuţă cu obraz roş, sănătos, cu o fustă verde şi ie neaoş înflorată cu motive cusute de chiar gingaşă mânuţa ei în astă iarnă, cea trecută, la şezătoare, cu năframa legată ca o fată de măritat, ce paşte o mult prea paşnică şi cu ugerul de lapte plin, vacă...Şi cu un gest învăţat la gimnaziul din Becs -Viena, de la profesorul de scrimă, dans şi bune maniere, el salută, se prezintă, enumerarea titlurilor a durat cam cinci minute, şi o cere pe ţărăncuţă în căsătorie...aceasta întăi cască gura a uimire, apoi pentru a se reculege, pune trei degete peste gură, cum a învăţat-o mămuca ei... a bună seamă, mai bine decât să spui necugetate şi de tătului multe prostii, cu degetul pe gură să agrăieşti...dar işi dă seama că nu sunt vorbe de şagă cele auzite...din cauza ei un tren cu domni mari a fost oprit, şi izbucneşte... Vai ! Ioai! Domnule ! Dară când am avut onoarea să mă cunoaşteti... Acuma, minten, în perţul aista, când mă uitam pe fereastra ţugului, te-am văzut cum îţi uşurai udul în poieniţă...Ca să vă asigur de autenticitatea snoavei, o ştiu de la bunica mea, care o ştie de la tatăl ei, Petrea Crâşmarul, iar pe nepotul acelui grof, sătenii şi cu agitatorii revo veniţi de aiurea, l-au pus pe jarul făcut din cărţile de iobăgie în 1918, şi eu am aflat din poveste încă de mic, că vremurile se schimbă pe meleagurile noastre cu aur şi cu sânge...

....iar pentru un final neaşteptat , care nu l-am prea înţeles , se pare că mai am avem lipsuri, vorba dtale de ultima dată la telefon, se pare că unele lucruri mai am nevoie de timp ca să le înţeleg ... dar ne vom conforma... vom face chiar şi eforturi în această directie...vorba lui Marius D., cel din asigurări, nu cel de la bancă,...ori la bal, ori la spital...aşa că, la despărţire Maudlene a şoptit...aşa....ca un fapt divers... mi-a şoptit... ca un fapt divers... pe un ton satisfăcut şi cu un zâmbet zglobiu, înainte să sară în autobuzul care tocmai se pregătea să plece, ceva care m-a lăsat fără replică ...că ...altădată când plec cu ea hoinar prin lume...

VRAAAAM...în spatele meu un camion de tonaj greu care se îndrepta spre Zalău...să fac efortul să ...

TIUUUIIIT...clacsonul unui taxi care era să calce un aurolac...,că altfel...

VRUUUUUMMM......şi autobuzul - tramvai 101 a demarat nepăsător la dramele care se desfăşurau acolo în Piaţa Gării...nu participa...şi am reuşit doar să aud că....altădată când plec hoinar prin lume cu ea...să fac efortul să...că altfel...