|
Cine - a pus cârciuma 'n drum...
telenovel ă ameţită, puţin fumurie
Pe Dl. .H. l - am cunoscut la cârcium ă , la Grădina Hoia din Cluj, dacă îmi aduc bine
aminte. S ă nu trageţi de aici concluzia că
mă veţi găsi zilnic acolo. De fapt, nu ţin
minte s ă mă fi îmbătat de mai mult de trei ori în viaţă, şi o dată
experimental, când
era s ă şi mor puţin, dar am reuşit să scap, deoarece
stomacul meu a fost mai deştept
ca st ăpânul şi a eliminat pe la partea de sus ce consumasem eu în plus...Ceva motive
sentimentale, m ă îndrăgostisem de un apartament proprietate de stat de patru
camere şi încă nu apăruse moda să ni se vândă în
rate, ceea ce ne aparţinea de drept,
prin constitu ţia de atunci... Dar, de când lovitura
de stat şi de partid burghezo -
mo şierească din opşnouă a desfiinţat clasa muncitoare,
nici cârciumile nu mai au
acela şi farmec...În zilele când 40.000 de muncitori
umpleau tramvaiele de dimineaţă
spre Bulevardul Muncii puteai fi sigur c ă pe 4000 din
ei îi vei regăsi după masă la
cârcium ă, unde îşi vor avea momentul lor de glorie zilnică, şi vor comenta de luni
pân ă miercuri meciul U Cluj - UTA de dumineca trecută, iar de joi până duminecă,
pe urm ătorul, unde îşi vor înjura şefii,
partidul şi guvernul, iar agenţii în civil vor
avea ce s ă scrie în raportul de seara, ca să nu îşi piardă slujba, iar salarul era
calculat ca s ă ajungă pentru cină, cheltuielile de bloc şi
ţuica zilnică. Acum, când
un deţ de tărie şi o bere costă cât salarul unui proletar pe o zi, ştiu mulţi beţivi
care
s-au pocăit, sau activează la antialcoolicii anonimi între Crăciun şi Paşte, şi
viceversa, iar în locul cârciumilor de pe vremuri s-au deschis pizzeria, cu pannetone,
calzone si mascalzone, şi localuri cu narghilele, falafel şi pâine arabă…şi
atmosfera
de altădată nu mai este....cine îşi mai aminteşte de birturi ca Căţeaua
Leşinată ,
sau Finica, sau Katona... unde puteai consuma fasole bătută cu zsiros kenyer şi
ardei
iute cu patru lei porţia…Deci, vă spuneam că l-am întâlnit pe dl.H. în
acei efervescenţi
ani optzeci ai secolului trecut...iubirea mea a început...acum un secol şi ceva...şi
s-a
terminat ...findcă n-a plouat....Dânsul era un tânăr temerar şi visa să
devină cascador
auto. Fiind şofer pe o cursă IRTA pe traseul Turda -Cluj, o dată, la coborârea
Feleacului
şi- a anunţat pasagerii că nu mai are frâne la maşină, şi a
coborât toată panta începând
de la postul de control, cu 100 - 120 km pe oră, cu toată viteza imprimată
autobuzului
de către diferenţa de nivel , clacsonând continuu, prin curbe ac lângă care
au apărut
mai nou pancarte cu numărul de victime închinate zeului cu patru roate, nu ştiu
dacă
ştiati sau nu, cam o dată la 3 ore , câte unul o mierleşte, chiar şi la
noi, fără autostră zi...
valsând printre maşini care se fereau până în şanţ din calea lui, iar
pasagerii săi
murmurau, ceea ce credeau ei că va fi ultima lor rugăciune şi se gândeau că,
dacă
scapă cu viaţă, vor fi nevoiţi să îşi schimbe repede indispensabilii
suprasolicitaţi...
Ajuns în centru, în dreptul Teatrului Naţional, a anunţat senin " mi-am regăsit
frânele "
cu care ocazie a şi frânat, în timp ce pasagerii ce stăteau în picioare se rostogoleau
peste cap, belebukfencezic, în maghiară sună mai autentic oareşcum. ..., pe
româneste ar fi bâldâbâc...aşaa, staţi, că am găsit cuvântul, de-a berbeleacul,
şi a
sărit repede din autobuz ca să nu fie linşat de călători.... Apoi
a fost mutat pe curse
orăşeneşti, care se desfăşoară pe trasee cu teren plat, ca să
nu mai cadă în ispită...
Mi -a cerut sfatul, cum poate deveni cascador, unde trebuie să se adreseze, ce şcoală
să urmeze, etc... I-am explicat că un cascador işi asumă riscuri calculate
şi îşi fereşte
viaţa mai mult ca alţii, ca să poată supravieţui, iar el, Dl .H.
pare că vrea să o consume
rapid, astfel că i-am recomandat să se abţină. I-am spus că s-ar
putea să se accidenteze
la un deget în viitorul apropiat, ca semn că nu e de el cascadoria... Am aflat după
un
timp, că a avut accidentul prezis şi mă caută prin oraş să mă
calce cu maşina,
drept răzbunare pentru posibila mea contribuţie ocultă la accidentul său....
Cam dupa vreo paişpe ani, devenisem pentru o scurtă perioadă ziarist, nu vă
faceţi griji pentru mine, am scăpat repede de această meserie creată special de Redactorul Şef al
Editurii Univers şi Co, pentru cei ce au vocaţie de trombonişti, încât ce mi-a rămas de atunci este doar
o mică deformaţie profesională de a mai înflori câte o elucubraţie, ca să vă destind pe dvs,
de exemplu acum când c itiţi... dar atunci
mă interesa tot ce mirosea a bârfă şi scandal. Într-o după masă, în care nu imi făcusem încă
planul zilei, hoinăream prin centru pe Pferdinand Strasse care s-a numit Horea mai anţărţ, dar ultimul
primar de primar, le-a dezvălmăşit pe toate...,eram in căutarea
unui pont, ca să nu fiu nevoit să nevoit să comit bălării, ca de obicei, şi văd că
se repede brusc la mine un necunoscut îmbrăcat cam original, dar nici eu nu mă
puteam lăuda cu Steilman sau Versace...care îmi taie calea obligându-mă să mă opresc." Mă ! Tu ştii
cine sunt EU ? Uite, ăsta ! " şi îmi bagă sub nas palma dreaptă, la care degetul arătător fusese
rupt şi osul se sudase în zigzag.... Mi-am făcut cruce, şi l-am recunoscut pe Dl. H.. L- am întrebat ce mai face
, cum o duce. Mi-a spus că e foarte trist, deoarece el nu bea niciodată fără motiv, iar în acel moment
nu avea nici unul.
|
