Unu.O predicţie sentimentală nu foarte înaltă

Trenul se formase în staţia unde urcasem. Ceilalţi călători urcaseră cam cu o oră înainte , să îşi ocupe un loc bun, şi deveniseră toţi prieteni înainte de sosirea mea, datorită unui copil de cam opt ani, şi a mamei lui , încât am crezut un timp că sunt toţi o singură familie. Din cauza asta discuţiile au fost sincere şi deschise ca între cunoscuţi apropiaţi.
Copilul primise de la familia unde fusese în vizită nişte reviste cu poze şi benzi desenate în limba franceză, Roudoudou, Riquiqui şi
Vaillant , exemplare vechi, de când eram eu copil. Părinţii mi le cumpărau de la un chioşc de ziare, plătind în plus ca să îmi fie reţinute, ca să învăţ franceză, iaar eu le citeam pe toate, de poate, zece ori, pe fiecare, căci mi se păreau pasionante şi le învăţam fără să îmi dau seama pe de rost...
Acum, le-am cerut de la copil să le răsfoiesc şi mă reîntorceam la vremea copilăriei, când învăţasem de la cinci ani toate zgomotele făcute de tren...şuieratul locomotivei...să vă spun tot... nu e cazul...glasul roţilor de tren,e o şoaptă cu suspine...la curbe şinele pocnesc...să nu fim prea romantici... că veacul înaintează... Şi am dat de una din micile relatări scrise să îi educe pe copii , să le formeze o cultură, despre o întâmplare paranormală, pe care am povestit-o în altă parte...Cu entuziasmul păstrat de la vârsta când îl citisem prima dată, mi-am cerut permisiunea şi am tradus micul articol de revistă cu voce tare, pentru toată lumea din compartiment. Printre călători era un ofiţer în uniformă, care am aflat ulterior că îmi este vecin în cartier. Articolul tradus i-a amintit de întâmplări proprii prin restaurante, la chefuri cu colegii , când ţigăncuşe tinere, de 12-14 ani, aproape analfabete, au reuşit să îi pătrundă destinul şi să descopere amănunte inedite şi secrete ale biografiei lui. După ce a repetat aceasta de vreo trei ori, m-am simţit provocat şi am spus ...şi eu ştiu să ghicesc...Am invitat pe ce interesaţi, de faţă, să devină clienţi mei de circumstanţă, dacă doresc, bineînţeles, inclusiv ofiţerul...Nu am strălucit prea tare, nu se poate chiar întodeauna, dar am fost mulţumit de mine... Am evitat la început să discut cu o tânără sportivă care mergea la un examen, căci am presimţit că, neavând acelaşi orizont cultural, s-ar putea să mă înţeleagă greşit. Dar la insistenţele ei, am încercat totuşi să îi spun ceva despre ceea ce intuiam că o doare...20 de ani şi încă nici un prieten de nădejde...mai aproape de suflet...Aşa că am abordat tema aşa zisă sentimentală..Dră, sunteţi de statură înaltă, iar aceasta este uneori un mic handicap pentru o persoană care îşi caută un prieten...dar nu trebuie să deznădăjduiţi...am o viziune cu un tânăr...aici am avut grijă să dau cât mai multe detalii concrete care să o ajute să creadă că vorbesc despre un personaj real şi viu, chiar dacă la timpul viitor, viitor care am sugerat că nu va fi prea îndepărtat...dar am adăugat un element surpriză care să o facă să îşi reconsidere, să îşi reevalueze în general opţiunile , şi să adauge şi alte criterii decât cele strict fizice în alegerea partenerilor...am spus...ştiţi e o mică problemă..., acesta, cel important, căpitanul de cursă lungă , îl veţi recunoaşte uşor şi după un aspect oarecum esenţial...va fi cam cu cinci ţenti mai scund ca dvs...a protestat că... nuuu...că ei îi trebuie înalţi ( când are omul, în cazul acesta, oama, un FIX, nu e cazul să te lupţi cu el)... am spus , bine , vor fi şi cavaleri înalţi în jurul dtale, dar acesta , care are ceva de spus...de la care aştepţi şi dta ceva mai mult...va avea cam cu cinci cm mai puţin ca dta...
Fine del primo tempo. Urmează tempo secundo, mai exact Valea Prahovei. Trenul opreşte la Predeal. Excursioniştii de sfârşit de săptămână, tineri cu hanorace, schiuri şi rucsace, vioi şi arşi de soarele de aprilie de la munte, năvălesc în tren. Unii îşi găsesc loc în compartimente, alţii preferă să rămână pe coridor, până la Ploieşti sau Bucureşti nu mai este aşa de mult. Unul din ei înaintează în dreptul compartimentului nostru, aruncă prin geamul de sticlă o privire înăuntru, constată că este cam plin, se resemnează şi se opreşte în dreptul uşii, se întoarce cu spatele şi priveşte pe fereastră spre munţii cu brazi acoperiţi cu zăpada ca o cremă de iaurt...Domnişoara sportivă l-a observat de cum a sosit... se apropie de uşă şi spune cu hotărâre...buunn...să vedem...ce înălţime are...apoi iese pe coridor, şi înainte să închidă uşa am mai putut auzi tot hotărâtă, vocea ei...hotărâtă....Servus...mă numesc...eu sunt din Cluj, şi...

Feroviară doi.Un călător ne la locul lui, adică eu.

Îmi plăcea să accept rolul de plecat în delegaţie. Cineva trebuia să duca actele contabile la sfârşit de lună, la aprobare, la centrală, ca să ne putem lua salariile la filiala din provincie unde lucram...nu vă miraţi prea tare, mi s-a întâmplat să mai şi lucrez, adică muncă ca toţi ceilalţi...de când sunt...Când sfârşitul de lună se cupla cu sărbători, crăciun, revelion, paşte, unu mai, ziua morţilor, nu avea nimeni chef să se ducă , iar eu profitam de asta. Aveam mai multe motive. La Bucureşti se găsea la cozi spontane pe centru de mâncare, ouă, brânză, unt, cafea...şi mă întorceam cu o sacoşă plină...aşa că nu trebuia să mă supun strict la sugestia soţiei...mănâncă ce găseşti prin frigider dar mai lasă şi la ceilalţi copii...eu fiind unul din ei...educat de timpuriu de poezioara
...dimineaţa când se scoală,
Întâi caută în oală
N-o rămas ceva de-aseară...
...dar mai ales îmi plăcea in delegaţie aventura...să deviez din traseu pentru o jumătate de zi cu bilet plătit de mine... aşa că mergeam în oraşul B.,... telefonam...să nu mă spuneţi la nimeni...la o mică prietenă de 18 ani...aşa am fost eu totdeauna...prietenos...şi o invitam la o cofetărie... aveam cam dublul vârstei ei, dar mintea cam tânără încă...cam atâta minte am şi acum...dar eu sunt mulţumit cu ceea ce am...în general...sau coboram din tren pentru două ore în oraşul C., să fac un masaj aşa zis bioenergetic unui prieten ce avea scleroză în plăci, boală fără leac , dar el era fericit că ştia că vin de departe, special să mă ocup de el, şi spunea că am mâini bune...coboram în oraşul S. să dau meditaţii unui fiu de cioban care urma să devină medic, ceea ce s-a şi întâmplat , cu toate că arunca piatra în fântănă cu viteza sunetului şi sunetul se propaga în sus, spre gura fântânii cu aceleraţie gravitaţională, dar, dacă puşca
rezultatul... nu-l puteam scoate din ale lui,... dar juca baschet bine şi echipa universităţii avea nevoie de noi jucători şi acum are cabinet privat, şi nu omoară mai mulţi pacienţi decât confraţii...şi mai coboram în oraşul P. unde o duduie, celibatară de carieră, aştepta să o scot la plimbare seara cu câinele gazdei în parc, care simţea că voi veni, cu o oră înainte de coborârea din tren, şi făcea un scandal monstru până mă săruta pe bot, şi gazda ne oferea o cină cu lumânări, murături franţuzeşti, ştiucă umplută, pahare de cristal şi vin păstrat din via Regelui..., mă opream ăn oraşul D. unde găseam o carte rară la o bibleotecă...toate astea le făceam între două trenuri, dar soseam acasă şi la serviciu la timp, cu toate problemele delegaţiei şi ale sacoşei rezolvate, ca să mă conformez idealului meu matrimonial , că un soţ trebuie să aducă salarul acasă, să doarmă la domiciliu...când nu este plecat în delegaţie... şi dacă mai greşeşte uneori pe alături, cu cuvântul sau cu fapta, se iartă după Scriptură, dar să nu scrie chestii aiurea...asta nu se iartă...asta am învăţat de la prietenul meu ***
... mai jos aveţi povestea lui, tot dintr-o delegaţie...
...eram in delegaţie la un simpozion ştiinţific în oraşul *****. Puteam să dorm la hotel, aveam diurnă , dar am preferat să mă invit la vărul meu unde aveam şi o sarcină de familie. Să discut cu el...ca de la bărbat la bărbat...ajunsese la vârsta critică a masculului care simte că, iubeşti sau nu, vremea amorului trece...şi unele celule simt că vor pieri dacă nu lasă genele acolo unde le este locul hărăzit de când a apărut pe lume sexul...şi ca să îşi rezolve chestia, a găsit vărul meu o piţipoancă care i-a căzut cu tronc, slăbea ca lovit de un mic canceruţ, şi soţia a găsit la el pe birou o ciornă de scrisoare în care îşi exprima intenţiile...să îmi las nevasta şi copii şi să fug în lume cu tine...desigur că tipa nu merita mai mult decât nişte picioare în fund, şi "sub masă, adunarea" dar nu aveai cu cine discuta...dar pentru că eu copilărisem cu el...la un pahar de vin puteam să îl ajut să îşi descarce sufletul şi să îi dezleg ochii... poate...am fost rugat de toate mătuşile să încerc asta... am sosit la ei acasă după sesiunea de dimineaţă...Aveau o vizită, o vecină văduvă pe la 40 de ani de la ei din bloc, care m-a invitat la o cafea...am băut cafeaua...ştiţi, sau nu...unele pun în cafea...un afrodiziac natural cu conotaţie lunară...dar eu nu aveam nevoie de asta...am rămas la ea până a doua zi dimineaţă,...a doua şi a treia zi la fel...am urcat apoi sus la familia vărului să-mi iau bagajele... am spus la revedere, şi am plecat oarecum ruşinat, cu coada între picioare, că datorită comportării mele destul de nonconformiste nu puteam să servesc de model şi să fac morală
tradiţională vărului meu...dar...am avut un efect nesperat de bun...a urmat o beşteleală familială în urma plecării mele şi am fost dat de exemplu pozitiv , demn de urmat...vezi uite, cum procedează un bărbat...găseşte soluţia...face treaba aia... şi apoi, se întoarce acasă la familie, şi are grijă de copii... nu scrie răvaşe aiurea...şi vărul meu şi-a revenit la, ca după un vis cu vezica urinară prea plină......ei asta-i cu prietenul... şi am eu boala introducerilor lungi cînd vreau să spun ceva, dar aşa îmi adorm eu cititorii...dar acum încep..., care nu aţi adormit de tot... deşteptarea... vă spun acum...

%%%%%%%%%%

Feroviara doi si un sfert