Drum de seară în Apuseni
Întâmplări fantastice aţi mai întâlnit în literatură. De obicei ele sunt localizate în ţinuturi, pentru
noi, exotice, de exemplu India, Mexic, sau în epoci trecute, antichitate, evul mediu. Sunt epoci în care contextul cultural
general accepta fantomele şi spiritele ca fiind entităţi la fel de reale cum sunt pentru noi astăzi electronii
sau deplasările cosmonauţilor pe Lună.
În epoca socialismului înfloritor din deceniile 5, 6, 7, a secol ului trecut era o erezie mare să pomeneşti oficial sau să povesteşti sau
să publici întâmplări cu fantome. Acest privilegiu îl mai aveau pe atunci, câţiva clasici sau consacraţi
ca...o să îi găsiţi dvs pe rafturi la Bibleoteca Judeţeană, nu o sa fac acum
reclama confraţilor, se pare că nu excelez
azi cu modestia, ale caror opere au trecut în domeniul public, şi pe care îi respect tot mai mult, de când mă chinuie
şi pe mine talentul.
Întâmplarea de mai jos este reală, pentru mine cel puţin şi pentru
cei patru foşti colegi care au participat la ea. Ei ar putea să depună mărturie, dacă ar mai fi în
viaţă, dar nici aşa nu m-aţi crede. O să îmi replicaţi despre halucinaţii colective, hipnoză
de grup...dacă cineva ştie exact ce e aceasta, să îmi spună şi mie . După ce veţi citi
cele de mai jos, o să îmi replicaţi de asemenea, că e o temă pe care a-ţi mai citit-o
undeva, poate povestită altfel, poate de Mark Twain... Eu nu doresc să
fiu crezut în ceea ce relatez aici. Luaţi-o ca o poveste, şi încercaţi să vă amuzaţi. Eu încerc
să scap de ea, povestind-o, iar dvs dacă o citiţi, când veţi trece prin întâmplări asemănătoare,
le veţi înţelege mai uşor, sau poate nu vi se vor parea prea stranii. Pentru că îmi place puţin să
filozofez, semnificaţiile evenimentelor pr esupun o ordine subiacentă care presupune un cadru primar, care este
cel natural, si reţeaua de cadre
umane, ordonate prin experienţă şi expectativă, o intersecţie
de acţiuni orientate, centrate pe intenţii şi scopuri. Ceea ce urmează poate fi interpretat ca o rupere
de cadru, care este şocantă prin faptul că nu îşi găseşte explicaţie.
Făceam parte dintr-o echipă oficială de control care se deplasase
cu un GAZ - o maşină de teren- în Apuseni. Mihai ( Beniuc) tocmai publicase poezia cu ...în Romania Socialismu'a
'nvins... care a ajuns apoi şi în manualele de liceu ca să pară totul cât mai veridic. În zonele de munte nu
prea învinsese, şi acestea trebuiau controlate mai metodic. După ce ne terminasem treaba, era într-o sâmbătă,
spre seară, prin sept embrie,
în anul 196* , ne îndreptam spre casă, adică spre Cluj. Înafară de cel care conducea, şoferul, eram toţi
puţin cam fumurii, ameţiţi, bine dispuşi din cauza ultimului ospăţ oferit de cei vizitaţi
de noi, pentru a-i controla. De la un magazin din alt sat, ca să ne bine dispunem,
ni se adusese cu tractorul, chiar şi o placă de patefon cu melodia
" ghe n-ar hi horincă'n sat,
nişi o dată n'aşi hi bat,
dar aşe horincă este
că la lume' s de poveste"
,
şi noi a trebuit să onorăm mielul sau iedul la frigare şi...nu
mai ştiu cum le chiamă, dar seamană cu gogoşile, doar că sunt răsucite, şi pudrate cu zahăr,
a da..., mi-am amintit...,pancove...sau ciorigăi...Şi musai să mâncăm şi să ciocnim la fiecare,
că altfel se supără gazdele, şi paharul trebuie go lit până la fund, că altfel nu lăsăm norocul să intre în casă, şi
nu se mărită fata...nu'i o treabă simplă să faci control în Apuseni... Pe valea pe care coborâm spre
şoseaua de Oradea, este o zonă de serpentine pe versantul unui deal abrupt care făcea ca
priveliştea de sub noi, cu case de lemn pentru păşunatul de vară, împrăştiate
prin poiene, şi vaci şi oi placide rumegând masa de peste zi, să se proiecteze când în stânga când în dreapta
şoselei. Ceea ce vedeam într-un minut pe o fereastra a maşinii, în minutul următor se profila în fereastra opusă şi drumul nepietruit
ne amintea ca mâncasem prea mult şi ca digestia se face greu în trafic. Am a ajuns pe o porţiune mai dreaptă
a şoselei, înainte de intrarea în satul T.
Pe marginea şoselei se vedea prima casă din sat şi ne bucuram
că ne apropiem de civilizaţie. Reţineti că eram încă ameţiti de serpentine şi de restul
de palincă pe care am simţit nevoia să îl terminăm din oaiga luată cu noi, minus şoferul bineînţeles,
care ne-a spus că mai bea el la volan
" dar pe drum drept, nu la munte..."
. Pe fondul de ameţeală de care am pomenit, probabil şi încă în minte cu imaginile peisajului care se
perindau când la stânga când la dreapta datorita serpentinelor, ni s-a părut că, prima casă de la marginea
şoselei, se zăreşte,
fără nici o raţiune, de data aceasta, poziţionată când la stânga, când la dreapta ei.
Dar, acum eram pe o porţiune dreaptă a şoselei şi acest
fapt, ceea ce vedeam, nu mai era plauzibil. Ulterior, când am reluat într- o discuţie la un pahar de vorbă cu colegii
întâmplarea, în oraş, am recunoscut cu toţii aceeaşi impresie, pe care atunci când am văzut-o, nu reuşeam
să o înţelegem în nici un fel. Atunci, pe loc, am exprimat doar, cu voce tare, fiecare pentru ceilalalţi...Mă
...fii atent la casa aia ....nu ţi se pare ceva ciudat...parcă...hai să oprim puţin să vedem...ba
nu oprim, că se înoptează...mai bine să ieşim cât mai e lumină la asfalt...Dar în final a
trebuit să oprim, pentru că , în dreptul casei cu pricina, în orice
caz, destul de aproape de ea, ni s-a stricat maşina, s-a auzit un "crraaaţ" şi motorul s-a oprit. Ne-am dat
jos, şoferul a ridicat capota, s-a uitat sub maşină, şi a anunţat cu complimente din folclor şi
medicină, cu referiri la originea speciei umane, că s-a rupt ...parcă dif erenţialul ... în orice caz o piesă importantă,
care trebuia demontată şi sudată. Pentru că nu puteam abandona maşina, o aveam pe inventar, am hotărât
să cerem găzduire peste noapte chiar la casa care ne intrigase mai înainte, şi din motivul că era singura în zonă, şi cea mai aproape de locul unde avusese loc accidentul. Am scos cu efort maşina
de pe carosabil, ca să nu fie lovită şi ne-am îndreptat spre casă. Am observat în poartă un flăcău
cam la 20 de ani, care ne privea cu un aer de 'prostul satului' , cu un zâmbet ambiguu,
abia schiţat. L -am salutat şi i-am cerut găzduire. A spus că el nu are condiţii prea bune de locuit,
dar, dacă nu suntem pretenţioşi, ne primeşte. A doua zi după evenimente ne-am adus aminte multe lucruri
stranii în comportamentul lui, pe care nu le luasem în seamă atunci seara. Părea
îmbrăcat jumătate orăşeneşte, cu ceea ce azi am putea numi " blugi şi adidaşi" , dar atunci
erau rari şi nu erau încă la modă, iar el îi avea foarte jerpeliţi. Dar adidaşii puteau fi nişte
opinci croite mai artistic. La brâu avea un chimir de piele cum poartă bărbaţii
din Oaş, care încingea o camaşă ţărănească. Tot timpul îşi ferea faţa şi
ochii privind lateral, când în stânga, când în dreapta, ceea ce am luat-o ca o sfială a omului tânăr în faţa
unor ' domni tovarăşi de la oraş '. Dar apoi, a doua zi, când am vrut
să îi facem un ' portret robot ', am văzut că percepţiiile noastre nu coincideau, unii îl văzuseră
cu faţa mai lunguiaţă, alţii, cu ea mai rotundă. Dar acestea au fost reflecţii de după
evenimente, şi nu mai
aveam de unde să culegem informaţii, ne-am propus să fim mai atenţi cu altă ocazie, presupunând că
aceasta s-ar mai fi ivit din nou, în acelaşi mod.
Am fost conduşi în casă. Se părea că tânărul locuia
în acel moment singur, familia lui fiind plecată. Casa era modestă, şi arăta ca multe alte case care le
vizitasem în zilele precedente, cu mobila de brad confecţionată de meşteri locali, decorată cu farfurii
cu motive populare, cu învelitori pe paturi ţesute în război de ţesut tradiţional, er a tipică pentru zona respectivă, poate
prea tipică, ne-am spus noi, pe urmă.Cu alte cuvinte, am fost ghidaţi să percepem ceea ce aveam deja în
memorie despre zonă şi casele ei, dar nu vă spun acum mai mult, că se pierde farmecul şi nu mai citiţi
restul... Ne-am dat seama că gazda noastra nu e prea bogată şi am hotărât
că vom cina din proviziile noastre, conserve, salam, ce ne mai rămăsese. L-am invitat şi pe el la masa
de seară, dar s-a scuzat că ţine un regim, sau posteşte, şi a început să mănânce din mâncarea lui, ceva ce ni s-a părut că sunt legume crude rădăcinoase. Ne era prea
somn ca sa ne intereseze prea mult ce se petrece în jurul nostru. Am primit fiecare un loc de dormit şi ne-am culcat.
În timpul nopţii ni s-a părut că ceva animal de casă, câine sau porc, ne umblă prin bagaje, dar ne era prea somn ca se ne sculăm,
să îl alungăm, aveam ce se chiamă
' un somn de plumb'. A doua zi dimineaţă, când ne-am trezit, se pare
că gazda noastră plecase deja cu treburi. Am demontat piesa defectă de pe maşină şi am pornit
pe şosea în căutarea unui atelier mecanic, pe care
l-am găsit la un gater, care avea alături şi o moară. Noi,
fiind străini de sat, până ni s-a sudat piesa, sătenii de faţă, s-au apropiat de noi şi au intrat
în vorbă...cu ce ocazie pe la noi...da' unde aţi poposit peste noapte...păi, la casa...la care toţi cei
de faţă au tăcut brusc, şi s-au uitat cu atenţie la noi. Am sesizat schimbarea de atitudine. Nu era
ostilitate., ci un amestec de teamă, spaimă ,neîncredere, din partea lor, la adresa noastră. Până în acel moment al discuţiei,
eram parteneri de dialog, aveam ceva să împărtăşim, erau curioşi în legătură cu noi, dar
acum, deodată, devemisem oarecum indezirabili, ca şi cum o prezenţă înspăimântătoare şi
nedorită s-ar fi strecurat între noi şi ei, încât să gândească...'
cu străinii ăştia, nu e lucru curat', iar ei localnicii îşi spuneau " nu e a bine, dar nu avem ce face,
sa vedem ce mai zic..." .Astfel, ca să reînodăm firul discuţiei, le- am povestit, cum un tânăr de 20 de
ani, pe care l-am descris, ne-a invitat în casă, şi ... am observat că
fiecare din ţăranii care ne înconjuraseră mai înainte, se retrăseseră cu nişte mişcări
care încercau să pară cât mai naturale, dar se putea observa că se controlează, şi ne observă
încontinuu" cu coada ochiului' . A rămas singurul care nu se putea mişca
din loc, căci ne repara nouă piesa, şi în timp ce meşterea la ea, cu o voce care voia să pară
neutră şi plictisită, dar se vedea că ascunde o emoţie puternică ne-a relatat că tânărul
pe care l-am descris a locuit în acea casă, care aparţinuse Ocolului Silvic,
dar acum era abandonată, dar, tânărul descris de noi era mort de doi ani şi ceva, 3 ani, fiind tăietor
de lemne, la o defrişare , a căzut un copac peste el. După aceasta, meşterul a tăcut, şi a evitat subiectul, cu scuza că se concentrează la repararea piesei. Am tăcut şi
noi, ca să nu părem ridicoli, şi oricum, nu mai vorbea nimeni cu noi, iar noi eram şocaţi de reacţia
oamenilor şi de faptul ca eram protagoniştii unui mister care începuse ca casa care se profila pe marginea şoselei când la stânga, când la dreapta,
în seara precedentă.
Am primit piesa reparată înapoi, şi am mers să o montăm.
De data aceasta, am intrat din nou în casă, cu atitudinea profesională de
'organe de control' care au fost
mistificate. Orgoliul ne-a fost pus la aspră încercare. Am constatat că dormisem într-o cocioabă
dărăpănată, şi tot confortul pe care îl văzusem în seara trecută,
dispăruse. Ne-am dat seama că am fost martori şi participanţi la evenimente neobişnuite, din motive
necunoscute nouă, şi care nu le puteam găsi nici logică nici rost, pe care nu le puteam relata în mediul
din care proveneam fără să ne compromitem. Astfel, am făcut o înţelegere între noi, că vom păstra
tăcere absolută asupra a ceea ce ni
s- a întâmplat. Acum e prima dată
când povestesc altcuiva...
Nu m-am putut abţine să nu încerc să înteleg mai multe despre eveniment, şi m-am
întors în zonă, deghizat în turist, şi am poposit şi în satul T. Am intrat în vorbă la ' clubul' frecventat
de toată lumea, mai exact de bărbaţi, căci femeile din Apuseni nu obişnuiesc
să îşi petreacă vremea la cârciumă...
Cât în lume's fete, fete,
Nime'n crâşmă nu le vede,
Cât ce-şi pun conciul pă cap,
Şed în crâşmă de nu'ncap.
Conciul, adică coafura şi legătura de năframă a femeii
căsătorite...Dar las această dilemă pentru etnologi, care nu ştiu ce vor mai găsi azi tradiţional,
pe acolo, am auzit că mai nou au băgat pe sate, la bar...fereşte Doamne, de mai rău... şi video cu
striptease...da...magazinul coopera tist din centru, aşa zisul ' sam' care are alături, obişnuita cârciumă
' bufet ',
...unde-şi beau drumeţii banii
şi haiducii gologanii...
şi, fără să întreb direct, după ce am reuşit să
îl îmbăt puţin pe localnicul cu care discutam, făcând eu cinste, să aflu că, pe lângă casa cu
pricina trece un drum de coborâre din pădure, pe care se poate ieşi din zona în care s-au tăiat lemne, şi
din care mai poţi tăia fără să se observe, pentru că copacii nu sunt marcaţi, şi nu
prezintă interes comercial, pentru că
e greu accesibilă. Dar, tăietorii nocturni de lemne, care ar putea ieşi din pădure
noaptea cu căruţa, pe lângă casa respectivă, mai uşor, nu pot utiliza acel drum, pentru că,
atunci când ajung în dreptul casei, caii înebunesc, o iau la goană fără să poată fi opriţi,
rastoarnă caruţa cu lemne, şi căruţaşul riscă să îşi piardă astfel viaţa,
sub căruţa răsturnată, sau libertatea, dacă este prins. Atât am reuşit să aflu, atât vă
povestesc şi vouă...Satul e real, şoseaua la fel, le puteţi regăsi, casa...nu mai
ştiu ce să zic...
|