O varzã a la Cluj

Piesã tare, intr-un act, cu epilog.

Locul spectacolului : Piata agroalimentarã Mihai Viteazu ,Cluj Napoca.

Actori in roluri principale : eu, sotia si douã necunoscute.

Figuranti :gospodine iesite la cumpãrãturi, tãrani cu marfã de vânzare,

plimbãreti fãrã scop precis, agenti de ordine publicã în costume civile, hoti de buzunare, etc.

Regizor (care trage in acealasi timp si sforile) : ........

Timpul actiunii : cîndva, mai demult, când se construia societatea socialistã multilateral subdezvoltatã si ultimul domnitor de ev mediu târziu comunist al Romaniei nu aflase încã, cât de dulce ca mierea e glontul patriei, mai ales când e administrat în mod profesionist cu ajutorul ispravnic, neprihãnit, ba chiar frãtesc am putea spune, al fortelor din est si din vest...

...si se fãcea cã... fusesem invitat de sotia mea sã facem împreunã cumpãrãturi la piatã. Cum banii familiei se regãsesc întotdeauna in portmoneul ei, dânsa târguieste, iar eu am sarcina de onoare sã fac pe bodigardul si sã car sacosele. Mai ales sã cumpãr varzã, nu mã pricep de loc. Jedem das seine, sau pe româneste, fiecare cu aleluia. Fiindcã, se la vi , pe româneste, asa-i la noi la vie.

....si ne oprim lângã o gramadã cam de 20 de verze, nici prea mari nici prea mici, care semãnau la dimensiune cât se poate de tare, unele cu altele, de parcã fuseserã fabricate dupa sablon, astãzi am fi spus, clonate. Sotia le ia pe fiecare in mânã, le pipãie, le incearcã tãria , le pune jos din nou pe tejghea, le reia, si cu greu se decide sã aseze câteva , 4 sau 5, preferate din motive numai de ea stiute, pe cântar, eu neavând voie sa stau in bucãtãrie, sã nu încurc, când se face prânzul. Dupã selectia de bazã , dânsa mai cautã în continuare o ultimã bucatã, si tot alege si alege si nu mai gãseste niciuna pe plac. Vânzatoarea, care mai are sub tejghea intr-un sac o marfã ceva mai bunã, pe care nu a afisat-o incã, mai scoate o bucatã, care este numai cu o idee mai mare si mai arãtoasã decât celelalte, o prezintã, este acceptatã, o pune pe platanul cântarului , si târgul e fãcut. Sotia intreabã pretul si începe sã caute in portmoneu dupã bani. Ultima varzã a fost pusã pe cântar si pe urmã a fost probabil luatã jos imediat de vânzatoare, ca sã nu se dãrâme tot esafodajul de verze de pe cântar, pânã in momentul când sotia le-ar fi luat una câte una, sã le punã în sacosã. Aceastã ultimã miscare a vânzãtoarei, si motivul ei, este presupusã doar de cãtre mine. Eu stãteam în spatele sotiei, putin în lateral si urmãream scena cu un ochi si cu un gând distrat, pânã în momentul când sotia si vânzãtoarea exclamã la unison, adica deodatã, ,intâi casca ambele gura, rãmân cu ea cãscatã, ca inainte de a cânta o arie la operã, si la semnul dirijorului exclamã, dar deodatã, deodatã :

" ...dar..... unde e varza !?!!??!!..." Se refereau amândouã la ultima bucatã. Eu imi dau seama cã se imtâmplã ceva neobisnuit, nu inteleg ce, si mã uit in jur. Tot in spate, dar cu un sfert de metru mai in lateral, sprijinitã de tejghea se afla o femeie banalã, imbrãcatã banal, între douã vârste, care se uita fix la verze cu un zâmbet vag, ambiguu, care care nu exprima nimic clar. Am presupus cã persoana era implicatã în incident într-un mod pe care nu îl întelegeam si mi-a venit sã o intreb, destul de energic:

Ati cumpãrat ? Cumpãrati ? Ati achitat? Plãtiti ? " .Vroiam de fapt sa intreb ce cautã si de ce stã acolo, dar asta am reusit sã spun. Nu mi-a rãspuns nimic, doar a fãcut niste miscãri usoare din cap, în semn de afirmatie si a continuat sã zâmbeascã enigmatic, ca sfinxul din Eghipet combinat cu Monaliza si sã priveascã fix la verze. Din nu stiu ce motiv, felul ei de a rãspunde m-a enervat foarte tare si i-am întors brusc spatele. Între timp sotia Si vânzãtoarea isi clarificaserã nedumerirea, am luat marfa si am plecat amândoi spre iesirea din piatã. Necunoscuta enigmaticã ne-a depasit venind din spate , avea si ea douã sacose, s-a oprit langã alta mai junã, din etnia cu rochii înflorate si înfoiate, care stâtea lângã o grãmadã de 20 de sacose pline si au inceput sa discute in neosanscritã, probleme de marketing, presupun.

Ce am retinut in trecere, cu memoria mea de mamut napocensis sunt câteva cuvinte.." ...ma hin panci lei...canci...mishto...janes du...mo...etc..".

Am avut nevoie de 24 de ore ca sa imi pice toate fisele ( sunt ardelean , asa cã ,întelegeti ...) si fiind eu nativ din zodia Fecioarei, analizez totul si toate pânã la sânge, oase si mãruntaie, numai Froaid ce mã mai întrece, dar nici el, dacã mã ambitz si nu mã las ...

si am gãsit eu o explicatie la poveste, cam asa...

In acea perioadã, sã cumperi si sã revinzi la piatã, nu se chema comert intermediar ci speculã. Iar cei ce se ocupau cu fluidizarea tranzactiilor prin aceastã metodã preferau sã isi facã un stoc pentru zilele de vineri si duminecã, când preturile erau mai mari. Fiindcã operau frecvent in piatã, ajunseserã sã fie cunoscuti de tãrani, care ii considerau concurenti

neloiali, astfel cã unii refuzau sã le vândã. Din acest motiv, necunoscuta enigmaticã trebuia sa fie imbrãcatã normal, sã nu atragã atentia. Si ea dorea sa cumpere o bucatã de varzã mai bunã din sacul de sub tejghea al tãrãncii, dar dacã ar fi solicitat-o in mod direct, ar fi riscat sã fie refuzatã. A ales metoda de a cumpãra ceva marfã si a gãsit un motiv sã nu încheie tranzactia. A venit sotia si a început sa târguiascã. Necunoscuta a asteptat momentul în care o varzã mai bunã a apãrut pe tejghea, si le-a hipnotizat ( nu prea stiu ce insemna cuvantul asta dar cum nimeni nu prea stie, se potriveste aici...), l-ea hipnotizat pe sotie si pe vânzãtoare sã manipuleze varza astfel incât sã o rãtãceascã pe masã. Eu când am incercat sã lãmuresc ce se intâmplã, mi s-a sugerat sã mã enervez puternic si sã nu mai doresc sa mã implic. Varza cea bunã a fost inlocuitã de sotia cu una oarecare, cãci toate semãnau prea tare unele cu altele. Noi am plãtit si am plecat. A mai rãmas necunoscuta, care trebuia sa plãteascã si ea pentru ce cumpãrase anterior. Pe masã se gãsea acum o bucatã de varzã mai mare, mai bunã, iar necunoscuta a spus " o doresc si pe asta". Vânzãtoarea nu mai putea acum sã o refuze, dorea sã termine cu ea, cã mai asteptau si alti cumpãrãtori. A primit ce a dorit si a mers sã isi întâlneascã partenera, moment în care am revãzut-o eu, ca sa înþeleg toatã distractia. Nu e nevoie sã mã credeti foarte tare. De fapt, nici eu nu sunt foarte sigur, cã totul s-a întâmplat chiar asa. Doar cã, de atunci, cand merg la piata San Marco,... ããã, Mihai Viteazu, am vrut sa spun,.... sunt atent, sunt foarte atent...