Azi am fost în oraşul tău natal, şi am stat de vorbă cu Tanti Ollie, Marika, şi cu mama ei, care este probabil şi mama ta, cel puţin din punct de vedere biologic şi al oficiului de stare civilă şi a cutumei dreptului roman, care latră în latină, din înălţimea podiumului magistral, mater sempre certa est...oare aşa o fi..., şi oare chiar totdeauna...în total 8 ore, de la ora 11 la ora 19. S-au întâmplat foarte multe în acest interval de timp şi am aflat foarte multe. Mai jos ai o foarte mică parte din tot ceea ce s-a întamplat. Ceea ce am aflat şi îţi comunic dtale, te rog să foloseşti cum crezi, dar să fii foarte atentă ce şi cum vorbeşti la telefon cu mama ta, cu Marika, şi cu Tanti Ollie, că situaţia este foarte complexă, foarte tragică şi se pot întâmpla multe chiar din transmiterea de informaţii fără atenţie de la unul la altul. Poti face rău mare, fără să iţi dai seama, astfel.

In primul rând o să îţi spun că am o memorie extraodinar de bună, nici nu ştiam ce bună este. Astfel îmi amintesc că am discutat cu dta mai demult, despre faptul că am condamnat-o definitiv pe mama mea, pentru că o acuz de contribuţie la decesul prematur al fratelui meu. Dta ai spus ca nu am dreptul să condamn şi că ar trebui să o iert. Eu am fost extraordinar de nervos, că ţi-ai permis să te amesteci şi să îmi comanzi ce sentimente trebuie să am faţă de mama mea şi am declarat, echivalentul unui jurământ, că aceasta, iertarea mamei mele de către mine, nu se va întampla niciodată, că va fi veşnică, şi că nu mă poate obliga nimeni, nici tu, nici Dumnezeu. să o iert, şi dacă dta te amesteci în sentimentele mele şi mă obligi să o iert, că aşa ţi se pare dtale că e bine, şi că Dumnezeu mă va pedepsi dacă eu nu o iert, atunci, nu îmi păsa de Dumnezeu, nici de dta, şi că verdictul meu de condamnare pentru ea este definitiv, că nu mi-l poate schimba nimeni, iar dacă dta insişti, vei pierde pretenia mea şi bunele mele sentimente. Şi dacă mă gândesc la acel moment de ceartă între mine şi dta, care se datora faptului că te băgai între mine şi condamnarea mamei mele, şi îi ţineai partea, trebuie să recunosc, dacă sunt sincer, că pentru aceasta, pentru acest punct al dtale de vedere, te-am urât , ca să folosesc nişte cuvinte din vocabularul dtale românesc, exact, până azi, în sensul că, dacă îmi reaminteam fazele aceste discuţii, te uram la fel de tare ca pe mama mea. Asta mi-a rămas în memorie. Nu pentru că aveai sau nu dreptate, când îmi recomandai, iartă, ci pentru că ura mea faţă de ea era aşa de mare, încât orbea orice în jur, nici cea ce s-a întâmplat de fapt, nu reuşeam să văd bine, nici ce îmi propui dta de fapt, când spui, iartă. Era condamnare la moarte şi ucidere a ei, din partea mea, şi după ce persoana era pedepsită prin ucidere, nici atunci nu mai era om, ci obiect de dispreţ şi de dezgust, iar dacă dta îi ţineai partea cu acel, iartă, atunci deveneai şi dta din persoana respectată, imediat, obiect de dispreţ şi de dezgust, meritai aceeaşi soarta. Azi, în schimb, am reabilitat-o şi am iertat-o, cu argumentele, nu poţi să acuzi un om de răul care l-a facut, dacă nu era conştient de ceea ce face. Acum, când analizez declaraţiile mamei mele, îmi dau seama că nu era conştientă de asta. Un motiv de a o ierta. În al doilea rând, când mi-a ascuns moartea fratelui meu timp de doi ani şi jumătate, am considerat-o ca o tăinuire a unei crime. Acum, o văd ca o remuşcare a cuiva care şi-a dat seama că a greşit, care ştie că va putea fi pedepsit, şi ştia că eu am forţa să o pedepsesc, o recunoaştere tardivă a vinovăţiei, deci o primă conştientizare, da am greşit, iar singurul care ştia că a greşit, eram eu, eu am jucat rolul lui Dumnezeu, dacă eu ascund acest lucru, el va întelege că mi-am dat seama că am greşit şi îmi pare rău...Ca să citez pe pastorul Donovan, frica de Dumnezeu, şi de pedeapsa lui, este începutul înţelepciunii...Dacă nu îşi dădea seama că a greşit, trebuia să mă anunţe...ştii, a murit de infarct, hai să îl îngropăm, să nu i se împută hoitul...dar ea ştia că eu ştiu, că nu este exact aşa, şi faptul de a nu mă anunţa, îmi spune indirect, cu toate că doar acum, ştiu că am greşit, mă simt vinovată, de aceea mi-a fost frică să te anunţ. Deci unu, când a greşit, nu ştia că greşeste,şi, doi, când şi-a dat seama că a greşit i-a fost frică de pedeapsă, şi eu interpretez acum, că, dându-şi seama că a greşit, i-a părut şi rău, că din cauza ei, el a murit mai repede. Pentru că a procedat aşa cum a procedat, şi înainte şi după, eu am considerat-o pe mama mea ca nu era chiar în toate minţile, deci avea o doză de boală mintală. Acum, azi privind retrospectiv, mi se pare ca era o persoană cât se poate de apropiată de ceea ce numim stare normală, poate doar un pic exagerată, în unele interpretări în domeniul religios. Trebuie să recunosc că această schimbare de atitudine a mea şi de revizuire a proceselor care le am pe rol în mintea mea, este un mic miracol, o mică minune, o mică iluminare de care am avut parte azi.

Aceste schimbări ale mele de atitudine au avut loc după ce am reîntâlnit-o şi am cunoscut-o mai bine pe mama dtale şi m-am certat cu ea, de faţa cu Marika şi cu Tanti Ollie, cam o oră şi jumătate, două ore. Nu a fost o ceartă simplă, a fost o luptă dură, în care mama ta a folosit toate mijloacele să mă distrugă, şi dacă ar fi avut cu ce, la îndemână, m-ar fi şi omorât. Ce a reuşit, să mă detemine să plec spre casă, ceea ce am şi făcut. Cu această ocazie a exprimat destul de clar, că preferă să o vadă moartă pe Marika, decât să o lase să plece de acasă. De nervoasă, nu îşi dădea seama ce spune, şi se demasca singură, şi le întorcea, cuvintele şi declaraţiile, pe dos, de la un minut la altul, dar eu am fost foarte atent şi am reţinut cla, şi a mai complectat că, dacă aceasta se va întâmpla, de exemplu, ca Marika să se sinucidă, eu sunt de vină, şi nu ea, că eu i-am băgat în cap prostii. Dar a spus atâtea prostioare şi minciunele, mama dtale, şi s-a contrazis, ea pe ea însăşi, de atâtea ori, dar eu am memorie extraordinar de bună şi reţineam ce spusese exact, cu câteva minute înainte şi comparam cu ce spune în acel moment, şi o vedeam că trişează. Apoi cu subînţeles, ca să nu observe Marika, s-a băgat în relaţia noastră, a sugerat că ştie ea tot, i-o fi spus Tanti Ollie, nu am habar, dar în orice caz, a sugerat că sunt un pervers amoros care te-am corupt pe dta, şi că sunt pe cale să fac acelaşi lucru şi cu Marika şi din păcate, se pare că şi Tanti Ollie, care a încercat de altfel, să mă ajute, în această luptă a mea, îi ţinea partea, că şi ei, îi era frică de acelaşi lucru, pentru că şi ei, lui Tanti Ollie, se pare că în urma discuţiei cu dta, i-a rămas aceeaşi impresie, că eu consum zilnic cârnaţ din fete tinere şi nici măcar nu postesc de loc, să mai las maţu să se hodine, şi astfel, nu merit milă. Atât se pare că a înţeles Tanti Ollie din ceea ce i-ai spus dta despre relaţia noastră. De ce a înţeles numai atâta, este o altă poveste lungă, care dacă o încep aici, iese o telenovelă a vieţii lui Tanti Ollie pe care o ştiu puţin, din deplasarea de serviciu în sudest, când Tanti Ollie a început să îmi spună câte ceva, dar şi atunci tot aşa, cu subînţeles, să nu o deranjăm pe Marika...Dar tot nu s-a putut abţine să nu îmi spună că de la grădiniţă, ea nu a mai avut nici un amant care să o'mbucure'ntru deplin...şi când o doamnă îţi repetă asta de trei ori dup'o laltă, cu mai mult de patru urechi publice de faţă, ori eşti bărbat, ori eşti gentleman, iar pe mine, nu m-a înnobilat încă nici o regină, că după ce mi-a spus ce vrea să îmi facă, am fugit, ca Napoleon, că eu vreau să mor în patul meu, nu în pat străin, unde plăteşte altul cheltuielile de bloc...Dar, părerea mea, în ceea ce te priveste pe dta, este că, altă dată când vei discuta despre relaţia noastră cu alţii, să iţi alegi mai cu grijă persoanele la care le faci confidenţe, căci altfel, îţi faci rău cu mâna ta, şi mie la fel, şi este păcat să umble alţii şi să arunce găleţile lor cu gunoi, cu peturi de cola goale, şi cu apă murdară, peste tot ceea ce a fost frumos o dată în eczistenţa şi relaţia noastră. Mi-ar place să pot să fiu nepăsător de clasic ca M. Codreanu,

În ceea ce o priveşte pe Marika, am constatat că azi era complect sănătoasă tun, şi la mansardă şi la subsol, ba chiar prea sănătoasă, având în vedere mediul în care trăieşte. Mama ta în schimb, nu. Nebunia ei şi a tatălui tău, constă în faptul că, în aroganţa lor, ei cred că au drept de viaţă şi de moarte asupra ta şi a lui Marika, dacă sunteţi copii lor, dacă ei v-au zămizlit. Şi tanti Ollie si Marika mi-au confirmat şi repetat de câteva ori în cursul zilei, îngrozite de oroarea păţaniei, ca să scape de tensiunea situaţiei, ceea ce relatez acum, aici. Cu câteva seri înainte, tatăl tau s-a îmbătat mai rău ca de obicei, şi, sau le-a bătut pe mama ta şi pe sora ta rău de tot, sau le-a ameninţat cu moartea, dar nu numai că le-a ameninţat, dar era să le şi omoare, încât a fost necesar, ca să scape cu viaţă, să fugă ambele de acasă, atunci, noaptea, fără să aibe timp să îşi ia paltoanele, iar afară erau minus 5 grade centigrade, şi să se refugieze în celălalt capăt de oraş, în Xenopol, la Tanti Ollie, unde au dormit şi unde au stat până a doua zi, când el şi-a revenit din beţie, şi a plecat la serviciu, iar a doua zi nu a recunoscut nimic din ceea ce s-a întâmplat, pentru că nici nu şi-a reamintit nimic, fiind atunci în transă alcoolică. Asta nu ar fi încă nimic prea rău, sau prea neobişnuit, aproape deloc, un fapt banal şi divers din viaţa familiei tale, ca să nu fie ea, viaţa, prea monotonă, plictisitoare... dar mama ta consideră că asta este o situaţie mult prea normală...ei, şi ce, bea şi el, trei, patru litri de vin, acolo, seara, pentru somn şi digestie, o damigeană bea numai dumineca...deci ea vede că asta, care mie mi se pare un început de demenţă alcoolică, care se poate solda cu o crimă, ca ceva normal. Asta este una din scenariile mele pentru viitorul lor, una din variantele posibile. Într-o seară în care, rupt în gură, i se taie firul, nu mai are discernământ, o omoară pe mama ta, şi pentru că nu mai avea minte, nici nu va fi pedepsit prea tare. Sau, o altă ghiduşie, să se îmbete doar după, să facă astfel o trebşoară dichisită, când o lucră să o dovedească, fiind numai mahmur după şuşu de ieri, ceva de Cartea Recordurilor, iar apoi dup' ce şi-a făcut mâna, dacă o mai prinde prin curte, o crestează un pic şi pe Marika, la o aripă sau la o copită, aşa...ca să aibe şi ea o amintire de la bunul ei tată... Mai anormal şi mai tragic este că, Marika nu a îndrăznit să îmi spună direct, dar mi-a sugerat de foarte multe ori, că, mai nou, părinţii ei, nu ştiu care din ei, mama, tata, sau amândoi, o bat, dar nu o palmă, ci o bat rău de tot, interpretând probabil Biblia, în felul lor...cere şi ţi se va deschide, bate şi ţi se va da... Aşa că, să nu te mire că Marika a avut în ultimul timp ceva probleme de bâţu şi spasmosu, şi săraca, nici nu ştie, nu îşi dă seama de unde îi vin asemenea stări gogonate, de unde îi vin aceste stări, dar de mai sus se vede, tata când se îmbată până se turteşte, e gata să le sicrieze, şi mama şi tata o bat când le vine pe chelie, şi cu şi fără motiv, ca să îi distrugă personalitatea, şi ea zice...nu ştiu ce să mai cred, totul a început în jurul meu să mi se pară straniu, adică anormal...mă simt ca Nebuloasa din Andromeda...aşa spune Marika...dar dta, ţi s-ar părea normal, dta nu te-ai descreierisi, în aceste condiţii, nu te-ai criza măcar aşa...ca să îşi faci cheful...mai este nevoie oare să căutăm motive... În plus, Marika face amor, ca să nu rostesc vorba aia nasoală, tot din patru litere, de la Big Brother, aia cu nastuplenia, fără plăcere şi fără tandreţe şi fără înţelegere, ca la bordel, sau mai rău, că pe acolo, poate că, din întâmplare, sau ca să meargă afacerile bine, se mai fac printre nefăcute, şi făcutele...cu un om pe care nu îl prea iubeşte şi la care nu poate totuşi acum renunţa, ca să nu rămână complect singură si care o tratează fără nici un pic de atenţie şi grijă, alt motiv care te poate scoate din normal, simţeam asta, dar acum mi-a spus-o cu voce tare, a ajuns să îi fie lehamite de viaţa de cuplu. Cand eram mai copil, Holywoodul, şi Hallmarkul nostru şi HBO-ul nostru, erau Compania de Film şi Comedie din Leningrad. Şi, şi de la ei am învăţat şi aprofundat, cât de neasemuită, neabâcnavennaia, este limba rusă, în care stiinţa e năucă, puterea e silă iar munca e trudă. Şi despre măreţia sufletului rus, cât o taiga, care a lăsat urme de călcâi de cizmă, în vorbă,

prin văi şi prin odăi, pe la noi, dincolo de munţi, când se năpusteau năvălind, să căzăcească, prăpădind tot ce le stătea în cale. Dar mai ales am aflat de pravoslavnica lor simplicitate, inegalabilă eurasiatic. Îmi amintesc, pe veci de neuitat, începutul unui film în care Nataşa, o fată cu fetesunea încă neatinsă de nici un ciolovec, dintr-un sat fară tren şi fară lumină electrică, din Minunea Sovietică, din Maskovscaia Oblasti, care se hotarăşte să plece la Moscova, să îşi afle acolo norocul, care este capitala întregii lumi, aşa scria pe panouri si benere... Ivan o duce la cea mai apropiată haltă de cale ferată, la câteva verste de sat, cu căruţa. El mână caii nepăsător, mestecând nişte răsărită, şi scuipând plictisit cojile în lături, în colbul uliţei, să nu o deranjeze totuşi pe ea, mai mult ca să aibe o ocupaţie, să nu fie nevoit să gândească...iar ea are privirea unui om ce ar vrea să înceapă să plângă, dar nu reuşeste, căci nu şi-a reglat încă robinetul cu lacrimi la debit suficient, corespunzător. Se şi bucură că pleacă, dar o şi doare sufletul, căci se rupe de viaţa satului ei, pe care, cine ştie, când, şi dacă, o să îl mai revadă...

Dar se vede pe faţa ei, pe ea, era drăguţă, şi năltuţă şi codană şi bălaie, cu un suflet curat ca apa de ploaie...şi proaspătă...te durea undeva în coşul pieptului, când te uitai la ea, când o vedeai... eu m-am îndrăgostit de ea acolo, pe loc, la cinema, i-am trimes şi o scrisoare pa ruski, cu caractere chirilice, dacă nu o fi omorât-o cumva Stalin, era actriţă bună, presupun că a făcut carieră, iar acum, după cam o jumate de secol, sau chiar ceva mai mult, dacă mai trăieşte, tre să fie săraca numai bună să joace în roluri de Baba Cloanţa sau Baba Hârca...cu câtă duioşie îşi iubeşte ea satul, pe care acum îl părăseşte pentru un salar de cine ştie...poate doar câteva ruble...La gară el îi debarcă din căruţă, din spate, micul geamantan din lemn şi o boccea cu blinâi, un fel de ratote, o iconiţă, şi o sticlă cu apă de la ei de acasă, şi apoi îşi face de lucru cu hamurile cailor, care s-au încurcat, vrând să ascundă poate astfel faptul că şi el este puţin emoţionat de plecarea ei, şi nici nu vrea să recunoască, şi nici ca aceasta să se observe...acum el reprezintă tot, tot ceea ce a fost cu înţeles pentru ea până atunci, pe lumea asta, satul şi tot ce a lăsat ea în urmă, copilărie, vise fericite cu feţi frumoşi, zâne şi iele şi acadele şi mărgele de sticlă colorată, din cele care se vând la lavră la praznic, şi cîntece, Oci ciornâie, Stenka Razin, Oi tâ maia rodina, Suspină Niprul şi se zbate, Pe stepa-ntinsă...Suliko..., i tak dalşe, şi jocuri şi glume şi năzbâtii tinereşti, şi zbenguială nevinovată prin poiene cu hribi şi mesteceni...Nu sunt prieteni, doar tovarăşi de joacă din copilărie...ea ar vrea să îl sărute de rămas bun, dar nu ştie dacă se cade să o facă sau nu, căci este cuviincioasă, sfioasă...Şi astfel, îndrăzneşte totuşi, după ce s-a chinuit un timp să găsească cuvintele care i se par potrivite, cu o privire uşor plecată, şi cu o voce puţin gâtuită de emoţie, să îi şoptească în loc de rămas bun...Ivan, te rog, nu mă mângâi puţin...El mai are de aranjat încă hamurile la cai şi, cu o mutră cât puteţi dvs concepe de tâmpită, căci eu, oricât aş încerca, tot nu reuşesc să o descriu, atât de tâmpită este, dacă nu l-aţi văzut, de prastoi, care se traduce pur şi simplu, prin, simplu, răspunde agale şi netulburat, liniştit...De ce să te mângâi, că doar nu eşti viţică...Dacă pui în loc de Ivan şi Nataşa, pe Pancho şi Marika, o să vezi o secvenţă de real home cinema din viaţa lor, de candid camera...oooof , ooof , oooof , viaaaţa meaa... se maneli Puradeul Minune, şi mai luă o gură de fân...o să credeţi că am ceva personal cu Senhor Pancho...am analizat eu, pentru liniştea mea, şi acest aspect. Am rugat pe foştii mei prieteni de prieteni, să vadă dacă nu a mai rămas vreo poză de-a lui, ceva, pe undeva, de când a ars Virgil dosarele. Am putut vedea astfel o poză provocatoare a tipului, de la 14 ani, cu sombrero mexican, cu rânjet lombrozian, având pe verso scrisul lui de mână înclinat spre stânga, cu inscripţia - Contele Dracula Jr - . Amprenta caninilor lui am putut-o vedea recent, când şi-a îndepărtat eşarfa portocalie, pe gâtul lui Marika, în dreptul venei jugulare drepte. Mie imi era teamă, că Marika suferă de isterico, dar nu este cazul, este greu să fii calm într-o asemenea familie în care în plus mama tata şi bunica dau în ea cu palma sau cu vorba, şi cu şi fără motiv, ca complectare la meniul zilnic. Dacă azi m-am întâlnit cu ea şi am stat un pic cu ea de vorbă, şi m-am purtat normal, singurul om care s-a purtat normal în ultima vreme, a fost o zi deosebită pentru ea. Mi-a spus cât de fericită este că ne-am întâlnit.

Dacă am văzut că nu am cu cine discuta, am început să plec spre casă, parcurgând oraşul pe jos spre autogară. Marika s-a luat după mine, căci ea dorea să mai vorbim, şi mama ta, după noi doi, şi o tot certa, că de ce se plimbă Marika cu mine, că ea nu ne lasă, că va sta cu noi până părăsesc eu oraşul, să vadă ce discutăm, eu încercam să rămân neutru şi neangajat în conflict ca să nu mă enervez, şi nici nu voiam să fiu provocat de situaţie să mă amestec, să am datorită enervării o reacţie exagerată, nepotrivită, neadecvată, să nu pot fi acuzat apoi de amestec în treburile interne ale unei lumi care nu o credeam posibilă, eventual, doar ca realitate virtuală, sau prin pesele lui Vili Şexpir şi mă făceam că nu observ nimic, iar mama dtale se certa cu sora ta la câţiva paşi în spatele meu şi o bătea pe sora ta acolo pe strada, şi ţipau şi urlau una la alta, şi credeau poate, că dacă nu mă uit în spate, nu văd, sau nu aud, dar nu le mai păsa de nimic, nici de trecători, nici de nimeni, şi Marika se ţinea scai de mine, ca un câine bătut care caută undeva o scăpare. Asta eu cred, că la copii mei, nici când aveau un an, nu mă purtam aşa cu ei, nu la 24 de ani. Eu plecasem pur şi simplu pe jos spre autogară şi Marika se ţinea după mine şi mama ei după ea. Şi eu încercam să mă port normal, nu neapărat ca să scap de panaramă, ci să văd cum se comportă şi una şi alta, să pot să stabilesc o tactică în continuare, şi mai intram în câte un magazin, pro forma, şi ele se luau după mine, numai într-o cabină telefonică nu am încăput toţi trei, că dacă încăpeam, ele se băgau şi ele după mine, întâi Marika, ca să nu mă piardă pe drum, şi imediat după ea mama ei, ca să nu piardă nimic din conversaţia noastră. O să ţi se pară amuzant, dar atunci şi spitalul de ţimbiribimbiri este loc de distracţie şi relaxare, unde te simţi bine, mai mult da. Ca sa înţelegi mai bine, o să descriu un episod, aşa cum îl putea vedea un privitor din exterior...

...luni, 21.02.20.. , pe la ora 14, un grup neobişnuit pentru un oraş liniştit şi provincial, cu case şi primărie cu arhitectură medievală, şi străzi cu inscripţii bilingve ce aminteau că odată, illo tempore, Maria Tereza, sau alţi principi europeni luminaţi, avuseseră fantezia istorică să colonizeze saşi pe aici, în Marca de Răsărit, şase saşi în şase saci, se îndrepta spre centru, pe strada Xenopol. Un domn mai în vârstă îmbrăcat complect în negru, ras în cap, cu capul gol, cu toate că era o zi destul de friguroasă, cu un costum elegant, cămaşă alb - crem şi cravata pepit, lilancoţc, care se puteau vedea de sub paltonul descheiat la partea de sus, având pe umăr o geantă de voiaj Samsonite, tot neagră şi ea, se mişca încet şi imperturbabil, cu o privire nepăsătoare şi a atitudine de medic, sau de pastor sau de magistrat, care a fost sau este încă într-o poziţie socială înaltă, cu autoritate, se deplasa privind tot timpul drept înainte, fără să întoarcă deloc capul înapoi, şi fără să privească în lateral. În urma lui, la un pas sau doi distanţă, era urmărit de două femei, una mai în vârsta şi una mai tânără, care se mişcau de parcă ar fi fost legate de bărbatul din faţa lor cu o aţă sau sfoară scurtă, dar invizibilă. Cele două femei îl urmăreau pas cu pas şi se adaptau la maniera lui de mers, dacă el mărea brusc pasul sau schimba direcţia sau viteza de mers sau trecea strada în mod hazardat, printre maşini de tonaj greu, ele făceau în mod automat aceeaşi mişcare periculoasă, iar dacă el intra pentru câteva clipe într-un magazin, ele făceau la fel, îl urmau brusc în magazin, şi când el ieşea, se repezeau şi ele la uşă, dând buzna peste cumpărători, în efortul de a păstra faţă de el, aceeaşi distanţă de un pas, un pas şi jumătate, maximum doi. Când bărbatul a intrat într-o cabină telefonică ele s-au lipit de uşa cabinei ca nişte câini comunitari, rămaşi de câteva luni fără stăpâni, care speră ceva de mâncare, şi ştiu că dacă sunt prietenoşi şi dau din coadă, au o şansă de supravieţuire pe lumea asta. Bărbatul se deplasa ca şi cum ar fi fost singur, dar modul în care cele două femei mergeau parcă agăţate de el, spunea contrariul. Pe cât era el de calm, cel puţin la modul aparent, pe atât erau ele de agitate. Se îmbrânceau una pe alta, se trăgeau de palton şi de geacă, şi ţipau una la alta, o perioadă mai potolit iar apoi mai intens. Se puteau auzi...ce eşti nebună...ba tu eşti nebună...lasă-mă în pace, nu vezi că tu mă îmbolnăveşti, şi mă bagi în mormânt...eu te-am făcut, şi nu te pot lăsa să mergi spre pierzarea ta...nu vezi în ce hal ai ajuns, de când iţi face farmece...nu chiar o păruială ţigănească în toată regula, dar nici departe de asta... La intrare în zona centrală un panou triunghiular publicitar ocupa în mod provocator şi bloca o parte din trotuar. Bărbatul se opri câteva minute, şi începu să îl citească cu atenţie. Cele două femei se opriră şi începură să citească şi ele cele scrise pe panou. Grupul lor, împreună cu panoul umplea acum toată lăţimea trotuarului, aşa că, cei ce se grăbeau, trebuiau să îi ocolească. Cam alte cinci persoane se mai alăturară celor ce priveau la panou, apoi grupul se mări treptat cu alţi trecători care încercau să îşi satisfacă curiozitatea. Bărbatul începu să vorbească, dar nu în mod obişnuit, ci uşor modulat, ca o litanie de liturghie slavonă, cu două intensităţi ale vocii, accentuând unele cuvinte. Când vorbea se uita în continuare la panou fără să privească la nimeni altcineva...Faţa lui era nemişcată şi inexpresivă, ca o masca de ceară sau carton, încât nu puteai să sesizezi pe ea nici un sentiment, nici un gând, dar impunea respect şi distanţă având în acelaşi timp, ceva aspru şi ameninţător, care inspira ceva de dincolo de teamă...părea să privească la panou, dar tot aşa ar fi putut privi oriunde, nu părea să se uite în mod special la ceva anume, o privire fără expresie, nefixată pe nimic, dar care avea totuşi, tot peisajul din faţa ei sub control...Priveşte, DOMNISOARĂ, FURAJE CONCENTRATE, daca vei strânge în mână cu putere URZICILE vieţii, ele nu te vor înţepa. REDUCERI DE PREŢ...Apoi se puse rapid in mişcare, ca o săgeată ţîşnită dintr-un arc încordat şi cu mişcări circulare, de fost practicant de ninja şi aikido, se strecură ca o nălucă neagră prin intervalele strâmte dintre privitori, fără să îi atingă, cu toate că era destul de corpolent. Domnişoara îi observă prima lipsa, se uită în jur şi îl văzu îndepărtându-se, deja la 20 de metri distanţă de grup, îşi făcu loc şi ea, mai uşor, fiind subţirică, şi se repezi după el. Toate acestea se petrecuseră cu viteză atat de mare şi într-un mod atât de neaşteptat încât mama fetei care avea încă privirea fixată la textul de pe panou, observă doar că locul unde stătuseră cei doi în faţa panoului apărea acum gol. Dispariţia lor neverosimilă se amestecă în primul moment în mintea ei, cu imaginea de magician pe care o avea despre personaj, şi fu cuprinsă de un amestec de stupoare, confuzie şi teamă. Rămase încă un moment nemişcată în faţa panoului, încercînd să găsească o legătură între cele înscrise pe panou şi vorbele enigmatice spuse înainte de bărbat. Această ezitare a ei, făcu să mai treacă câteva clipe pâna să înceapă şi ea să se mişte, mulţimea privitorilor o înconjurase, era un cerc de pietoni opriţi care acum se uitau la ea, iar cei doi, bărbatul şi femeia tânără se îndepărtau tot mai mult...Femeia mai în vârsta se uită buimăcită în jurul ei, cu o privire ce exprima agitaţie şi disperare dar şi o furie imensă, şi îşi plimbă privirea de la un om la altul, parcă căuta printre trecătorii opriţi o figură cunoscută, un sprijin, pe cineva cu care să vorbească, să comunice ce a păţit...Apoi începu să schelălăie ca un câine lovit de o maşină...Aoleeooo, nu aţi auzit...o atacă la creieri....la gândel... FURAJE..URZICI...REDUCERI DE PRET...apoi işi făcu loc şi ea, izbind pe câţiva din cercul de privitori şi începu să alerge ţipând...hai înapoi... nu ai ce căuta cu el în oraş...ai acasă de toate...lasă, că te spun eu la taică-tu, şi te omoară el în bătaie...Cei doi, bărbatul şi tânăra se amestecaseră în mulţimea de pe trotuar, care între timp devenise în mod neaşteptat mult mai densă, pentru acea zi din săptămână şi acea oră, şi dispărură din câmpul vizual, undeva în zona centrală aşa că femeia în vârstă îi pierdu repede din vedere, undeva la ceea ce i se părea a fi, câteva sute de metri distanţă...înţelese că fusese victima a ceea ce noi am numi, o manipulare psihologică, cu toate că nu înţelegea cum a fost aceasta posibilă, se opri, şi îşi întoarse privirea încă o dată spre grupul din faţa panoului, spre locul unde îi văzuse ultima dată pe cei doi, neînţelegând încă nici acum unde şi cum au dispărut în aşa fel încât ea să nu observe nimic, erau în faţa panoului...acum îşi dădu seama că nu mai ţinea minte nimic din ceea ce citise...FURAJE... şi apoi nu îşi mai aduse aminte de nimic, sau poate că nici nu citise aceste cuvinte, ci doar îl auzise pe bărbat pronunţându-le... şi mai apoi auzise cuvântul ...URZICI... iar când auzise acest cuvânt parcă se trezise...oare fusese adormită înainte...că doar se uitase la panou...se uită din nou la locul de pe trotuar unde fusese panoul mai înainte şi locul acesta era acum gol, se gândi că poate îl luase între timp vânzătorul...dar atunci la ce se uitase toată lumea care fusese în jurul ei...probabil că la ea...acum tot grupul se uita întradevăr la ea, şi se simţi goală, dezbrăcată în faţa lor, şi resimţi brusc tot frigul iernii, îşi cuprinse trupul cu braţele şi începu să tremure tare, tare de tot, aproape convulsiv, ca un epileptic în criză, se uita acum din nou spre locul unde fusese panoul, sperînd că poate ei sunt încă în faţa panoului, că s-ar putea să îi regăsească acolo...grupul celor rămaşi pe loc, se uitară încă câtva timp la ea, iar apoi priviră unul la altul...unul din ei işi ridică o mână la tâmplă şi făcu gestul cu care înfiletezi un şurub sau un bec...

Părerea lui Marika nu contează pentru mama ta, nici cât a unui obiect, ca să nu zic animal de casă, sau persoană. Eu, din acest moment, şi cu mama dtale, suntem duşmani declaraţi, deschis, doar că din punctul meu de vedere este un duşman prost, ea nu işi dă seama că se luptă cu un duşman inteligent, adică eu, dar sincer, îmi este teamă de ea, pentru că este un duşman şi prost şi nebun în acelasi timp, iar relaţia dintre ea şi Marika este desigur o relaţie complexă, dar în care este şi acest aspect, duşmănie, este trist dar aşa este.

Iar aşa zisa boală a ei are un aspect mai special. După părerea mea, aşa cum am discutat eu cu ea, ea a avut recent ceea ce eu numesc o iluminare, abia acum şi-a dat seama de stranietatea lumii în care trăieste şi acest sentiment o face să se simtă ciudat. Eu i-am explicat că este pentru prima dată când vede bine că, nu ea e ciudată, ci lumea din jur, este o lume auirea şi acum, Marika şi-a dat seama prima dată de asta, şi când a văzut bine în ce trăieşte, s-a îngrozit. Iar această iluminare trebuie să o considere ca o binecuvântare, iar nu ca o boală.

Dta faci ce vrei cu ceea ce iţi comunic aici, acum, dar fii atentă ce vorbeşti cu mama ta. Dacă ai un nebun în familie, poţi să îl iubeşti, să ţii la el, dar dacă nu eşti destul de atentă, te poate omorî, şi nici să nu aibe remuşcări măcar. De când m-a văzut, mama ta, aşa privire a avut pentru mine, a nebunului care vrea să ucidă. Am sesizat foarte bine acest lucru. Pur si simplu se simţea moartea acolo în cameră, daca ai simţit vreodată, o să îţi aduci aminte, nu glumesc deloc.

Şi din nou, repet, este doar o parte mică din tot ce am păţit şi am aflat, aşa că dacă dta ai sesizat că mama te dezinformează în legătură cu situaţia lui Marika, ai aflat o mică parte din calvarul pe care îl trăieşte ea acolo, se pare că de când ai plecat dta de acasă, situaţia a mai evoluat. Şi mamei tale din păcate, i s-a pus pata pe mine. Şi îţi spun, faţă de voinţa ei, în faţa ei, Marika şi chiar şi dta, nu valoraţi doi bani. Pentru ea, nu sunteţi oameni, cu drepturi de oameni. Eu am constatat că nu mai am ce, şi mai ales, nu mai am cu cine discuta, şi am spus...Doamnă, eu am terminat, la revedere...Pe urmă s-au întâmplat alte lucruri, pe care nu vreau să le comunic acum. Simplu am decis, că atât pot să îţi spun acum, mai mult, pur si simplu nu pot. Nu îmi pare rău că m-am dus. Aveam intenţia să mă întâlnesc cu mama dtale, dar nu am întâlnit-o aşa cum mi-am propus, ci a aranjat Cel de Sus în combinaţie cu Cel de Jos, o întâlnire mai albastră, ca să pot eu înţelege mai bine, dar acum mă astept sa se întâmple lucruri şi mai şi, dar sunt pregătit pentru evenimente neprevăzute, nu pot fi luat chiar aşa uşor prin surprindere, sunt mai sigur pe mine. Deocamdată Marika nu este în pericol, dar situaţia poate să se schimbe de la o oră la alta. Îţi spun, nici nu iţi poţi închipui ce se întâmplă, şi ai un noroc teribil, că eşti acolo, şi nu aici. Tanti Ollie ţi-a salvat pur şi simplu viaţa, la propriu, nu la figurat, când a făcut mamei tale sugestia să pleci în Schengen.

Nu pot, o să iţi spun acum , nu pentru ca să mă crezi neapărat, şi gândeşte-te că nu ţi-am spus tot, că m-am abţinut, ca să nu îţi rănesc amintirile, şi ţi-am spus doar ceea ce nu mă puteam abţine să nu îţi spun, şi ceea ce am considerat necesar să afli acum. Dta susţii că uneori eu exagerez, dar de data asta mă abţin să nu spun tot, realitatea se pare că este mult mai gravă decât am reuşit eu să aflu şi decât reuşesc să îţi comunic.

Am văzut la televizor pe Discovery, sau pe Reality TV, sau pe un canal românesc, sau am citit în presa, un caz real şi recent, din America, a unei familii de pocăiţi fundamentalişti care, parcă ar fi fost educaţi de pastorul Donovan, care considerau ca sexul pre şi extramarital este un păcat mortal , este o crima. Pe la anul 1600 în unele colonii americane aşa era, se citează cazul a doi tineri logodiţi între ei, care au fost suprinşi făcând amor în pădure înainte de căsătoria la biserică, şi au fost condamnaţi la moarte prin spanzurătoare. Dar cazul citat de mine, de la tv, se întâmplă în zilele noastre. Au constatat că fiica lor, majoră, face sex înainte de căsătorie, au condamnat-o el cu soţia, la moarte, şi au executat-o. Este un caz real. La un moment dat în cursul discuţiei cu mine mama dtale a început să ţipe şi să urle, Marika la fel, ca să poată să îi dea replica, Tanti Ollie la fel, ca să se poată face auzită, iar eu, se pare că am ridicat şi eu tonul, doar că, recunosc, nu aşa de tare ca ele, nu îmi puteam permite, că eram oaspete. În cameră a apărut senzaţia morţii, ca atunci când vrea cineva să te omoare, şi Marika s-a refugiat lânga mine şi aproape că se lipea de mine, să o apar.

Iar în vacarmul general, în care nimeni nu mai asculta pe nimeni şi fiecare işi striga sau urla punctul lui de vedere şi nu îl mai auzea pe celălalt, că avea în minte numai părerea lui, mama ta e exprimat clar.

Copii care îşi părăsesc parinţii aşa cum ai făcut dta, şi cum intenţionează să facă Marika, sunt imorali. Cine îşi părăseşte părinţii nu mai merită milă, merită să moară. Daca dta ai părăsit-o, şi îţi merge rău, şi o să mori din cauza asta, ei nu îi mai pasă, ei îi pare bine că ai fost pedepsită astfel, iar dacă Marika o părăseşte, la fel, să moară. Iar dacă Marika pleacă de acasă, ca să se... (aici mama ta, ca să nu audă Marika, a făcut o pauză , cât să încapă un cuvânt din patru litere rămas în limbă de pe vremea romanilor,care nu apare în DEX, şi s-a uitat sugestiv la mine ca la o pleaşcă, şi parcă ar fi vrut să mă violeze acolo în birou, legat de calorifer cu lanţuri la mâini şi picioare şi să mă dezmierde apoi cu biciul cumpărat de la sex shop) cu mine, sau...( mama din nou, cu aceeaşi privire) ...cu alţii, asta merită, să moară. Dar nu ele sunt de vină, ci eu, care v-am băgat în cap gânduri rele de...(aceeaşi privire)

(aceeaşi privire), este un păcat mortal. Eu merit sa fiu omorât din cauza asta, si ea acuma şi-a dat seama clar ce fel de om sunt, şi ce urmăresc, sunt un criminal amoros, o combinaţie infernală de Don Juan, Terente, cel cu mădularul păstrat în spirt la muzeu, regele...ştiţi voi care...cel din povestea cu Lupiţa Roşie... şi Ciocănarul... şi care nu merit milă, merit să fiu omorât, dar lasă că îi spune ea lui Hans, când ajunge acasă, şi mă caută ei chiar şi în Cluj, amândoi, şi mă termină, scapă ei continentul de mine...Am întrebat-o dacă i se pare că este normală aşa cum se poartă, aşa cum gândeste. A spus, calmă de data asta, că da, ea este normală, dar imoralitatea mea justifică purtarea şi enervarea ei, pentru ca ceea ce am facut eu cu fetele ei, le-am băgat în cap gânduri de plecare de acasă şi de...(aceeaşi privire), şi astea sunt crime, şi pentru asta, trebuie să fiu omorat. Exprima destul de clar, şi Tanti Ollie întelegea mai mult şi Marika mai puţin, că mama ta vorbea cu subînţelesuri, până am provocat-o şi mi-a spus clar acest lucru. Mă bucur că era vacarm şi agitaţie, aşa că numai eu am auzit, dar am auzit destul de clar şi mama ta s-a exprimat destul de clar, ca eu să înteleg. A fost o informatie care îmi era adresată mie şi în scandalul general, eu am auzit aşa...nu vreau să audă sau să înţeleagă Marika, dar eu, mama ei, eu, am intenţia să te omor. Nu îi păsa dacă eu voi fi omorât, nu îi păsa dacă Marika moare din cauza asta, dacă o părăseşte pe ea, asta merită , să moară, şi eu la fel, că eu am îndemnat-o. Dar dacă ea, mama ta, mă poate omorâ pe mine, atunci ea o scapă pe Marika de mine, şi pe dta, că ea ştie că relaţia noastră continuă, cum se poate întâmpla asta de la 2000 de km distanţă, nu are importanţă, şi asta ştie, şi mi-a spus-o că ştie, şi fata ei nu mai pleacă de acasă, dacă eu, care sunt cauza nebuniei de acum a fetei ei, sunt omorât... Altă dată o să am cu mine un reportofon ascuns să îţi pot reda exact ceea ce am auzit cu urechile mele şi atunci poate o să ma crezi. Dar mama ta nu ştia că mintea mea funcţionează ca un reportofon şi nu am uitat nimic din ce s-a spus acolo. Am crezut că nu am auzit bine, că nu am înţeles bine şi am provocat-o din nou, şi am determinat-o să repete şi a reprodus aceeaşi informaţie, eu nu o mai repet aici.

Am mai văzut, şi am mai avut de a face cu nebuni, în spital şi în libertate, la primărie, în parlament şi în guvern, dar aşa ceva nu am mai întâlnit. Am hotărât să părăsesc imediat oraşul, şi Marika a dorit să mai vorbească cu mine, dar a şi dorit să mai stea puţin cu mine, că lânga mine se simţea mai în siguranţă, mai ocrotită. Şi am hotărât să plecăm amândoi la Alba, să fugim repede, ca să ne ascundem, că mama ta plecase acasă, să îl aştepte pe Hans să se întoarcă de la serviciu, să ne caute prin oraş, să mă atace, sau aşa ceva, a spus asta destul de clar. Pentru asta a început să mă invite la voi acasa, să discutăm, zicea ea, dar eu am mulţumit de invitaţie, i-am spus că invitaţia vine prea tarziu, că eu m-am lămurit, nu mai am ce cauta la voi acasa. Iar acasă probabil ca

La despărţire înainte să urc în Dacos, Marika mi-a spus, că dacă ar fi fost pregatită cu ceva haine la ea, venea cu mine la Cluj, căci atunci seara, când ajunge înapoi acasă, o aşteaptă o porţie de bătaie. Şi acum îmi pare rău, că dacă eram eu mai hotărât, şi nu eram aşa de îngrozit de mama ta, o luam cu mine, dar eram după opt ore de călătorie şi de luptă eram obosit şi nu eram în stare să judec prea bine, şi nu am putut să iau această decizie în zece minute.

Înainte de a mă întâlni cu mama dtale şi cu Marika, din întâmplare, în loc şi moment neaşteptat şi neales de mine, Tanti Ollie mi-a sugerat, că dacă mă întâlnesc cu ele, să am grijă, să nu ajung la discuţii dure, să pomenesc de moarte sau sinucidere, şi alte asemenea delicate aspecte, ca să o cruţăm pe Marika, că este sensibilă în ultimul timp, să nu îi dăm noi cumva idea. Dar mamei tale nu i-a mai păsat de nimic şi m-a provocat şi pe mine la o discuţie deschisă. Doar ca fiecare a auzit din discutia aceea ce trebuia sa auda. Eu ce am auzit ţi-am relatat mai sus. Daca mă crezi bine, dacă nu, e treaba dtale. Iar Marika nu are nevoie sa fie ferită la nivel logic de niste adevăruri. Ea simte noaptea când are crizele, care eu le credeam de Freud şi Breuer, dar nu este aşa, groaza situaţiei în care se află. Ea nu ştie decât că îi este frică, dar nu ştie de ce. Eu ştiu. Simte Duhul Mortii,

ci duhul morţii hâde, criminale,

care bântuie prin castelul vostru şi îşi caută prima victima. Cu asemenea duşmani este o singură soluţie, acţiunea ascunsă şi diversiunea, care pentru asta s-au inventat.

In ceea ce mă priveşte , recunosc, că am uneori, dar, din fericire, destul de rar, am câte un mic coşmar, ceva groaznic sau scârbos, sau înfiorător sau greţos sau dezgustător sau grotesc...nu am mai avut de mult unul... abia aştept să am micul meu coşmar, ediţia următoare, de primăvară. Acesta mi s-ar părea minunat, plăcut, dulce, în raport cu ceea ce am trăit azi, vorba nu ştiu cărui clasic...oraş cimitir al tinereţii mele...parcă Bacovia...

lasa-mă şi nu-mi da pace...

...că nu manâncă şi riscă să se îmbolnăvească din cauza asta, fals, la Alba i s-a făcut foame, şi am mâncat ceva împreună, manâncă bine şi cu poftă, dar în stilul ei, puţin, atât cât simte ea ca are nevoie, şi numai ceea ce ei ii place. Dar mi-a spus ea, nu pot sa mănânc forţată, să îmi taie mama sanvişul bucăţele şi să îmi bage cătane în gură... că este zăpăcită de cap şi a fost cu ea la preot, că a cheltuit milioane pe medicamente, etc...ea mi-a spus că nu are nevoie de nici un preot, si de nici o mănăstire şi de nici o dezlegare a popilor, a popo de popă, şi de dezlegare, am aflat că Marika a fost dusă la un popă ce este vestit în tot Ardealul, prin minunile care le face, unde i s-a făcut o dezlegare, şi parcă, parcă, s-a simţit mai bine după...nu stiţi cum a fost la dezlegare, vă spun eu, că, printre altele, sunt expert şi în exorcisme şi negocieri cu Cel cu Coadă...popa i-a pus capul sub patrafir,

eupuppoalapopiipopapupăpoalamea, a bolborosit formulele, şi şi-a încasat leuţii şi euroii şi dolăreii că doar trebuie fiecare să trăiască, după meseria lui, şi nu a observat cum Diavolul stă alături, că era şi el de faţă, că dacă îl invoci, el vine, chiar cu viteză mai mare ca Dumnezeu, că stă întotdeauna mai pe aproape, dă târcoale, nu a observat că Diavolul stă alături şi râde în hohote de prostia popii, că pe el nu îl scosese nimeni nici din mamă, unde era băgat înfipt bine, bine, şi nici din castel unde stă ascuns până seara în butoiul cu vin, şi ştia că, doar să se întunece, şi va începe din nou bântuiala...şi Marika a spus că s-a saturat de morbidismele mamei, doar ca ea nu concepe viaţa toată, la serviciu, acasă şi retur, într-un oraş în care au rămas numai bătrânii, restul fiind plecaţi la cules de căpşuni în Spania...că este anemică, fals , era roşie la faţa şi peste tot, ca un om sănătos, nu aşa arată un om anemic, nu am nevoie de hemograma, se vedea pe ea, că este plină de sânge şi de viaţă...că are o depresie, fals, are presie, de mult nu am mai văzut-o aşa de energică şi hotărâtă, şi are un pas rapid şi în forţă, iar dacă îi spui o glumă bună, râde cu poftă, nu are depresie, are presie...că are creierii obosiţi de atâta învăţat, fals, era lucidă când discuta cu mine şi mintea îi zbârnâia...că suferă cu nervii...fals, era mai sănătoasă decat mine şi mai normală decât toţi care participau la acea discuţie...că ea suferă din faptul că i-am băgat eu idei...(aceeaşi privire) în cap, de la distanţă, bine înţeles...ce mi-ar mai place...să pot comanda de la distanţă, să îmi bage cineva de bunăvoie câţiva euro în portmoneu...că ea nu este în stare să plece de acasă, dacă nu o ajut eu, iar eu o ajut din motive de...

Când am sosit în municipiu, l-am intrebat pe taximetrist unde este bibleoteca municipală, caci doream să mă informez în legatură cu o norma a UE, pentru un proiect local. El a răspuns că nu a auzit de aşa ceva, e nou în oraş, dar nu i-a comandat încă nimeni o cursă cu această destinaţie, iar el crede că nu este necesară. Aici fiecare familie are principii solide şi casele sunt clădite peste pivniţe cu boltă, ca să încapă butoaiele de 500 de vedre, căci podgoriile de Alba sunt renumite prin...aici a enumerat laudele ce le poţi citi pe o etichetă a unei sticle de vin la Alimentara, care încep să îi ameţească pe consumatori înainte să scoată dopul...aşa că cetaţenii citesc în fiecare searî, cel puţin o sticlă sau o carafă, din producţia proprie, fără zahăr şi chimicale, aşa că nu te doare capul. Şi nasurile roşii ale sexagenarilor de pe stradă iţi pot spune fără să fie nevoie de sondaje de opinie, care va fi opţiunea electoratului local la viitoarele alegeri.

...telenovela nu s-a terminat, se termină când cântă soprana aia grasă...după ce bagă spada în ea, puteţi pleca la garderobă, că e canci, gata, nu mai e nimica mişto, doar că ea se mai vocalizeşte în dorelafa încă vreo două ceasuri...DAR PUTEŢI PETRECE O SEARĂ DE NEVĂZUT ŞI NEUTAT IN CONTINUARE INTR-O ATMOSFERĂ DE EPOCĂ SI DE MILENIU UNU, DOI ŞI TREI ...VIZITAŢI-NE CU TOT SUFLETUL ŞI TRUPUL, NU UITAŢI STOMACUL ACASĂ,